„De când pământul este așa mic?”

„De când mi-a intrat în cap ideea că îl putem cuceri. Vom fi niște clovni care înconjoară pământul. La ce sunt buni clovnii, dacă nu să îți prezinte o nouă lume?”

„Și… dacă nu se termină niciodată?”

„Nu se va termina. Aceasta este și ideea. Alegem să devenim, nu să fim. Dacă vom fi, nu vom mai putea deveni, înțelegi tu? Haide, vii cu mine? Eu voi fi fata cu părul creț care înconjoară pământul, precum un ghem. Aș înnoda fiecare fir de păr și cu ele l-aș înconjura, până când nu ar mai rămâne nimic neexplorat. Aceasta este Călătoria Perfectă*.”

1472782_956147031104719_2209913155326980096_n

„Ce Nimicuri fantezii* îți trec prin cap în această subseară!”

„Nu crezi că este posibil? Cum, te împiedici de un nasture?”

„De un nasture, nu, ci de nasturii tuturor oamenilor pe care îi întâlnim pe parcurs.”

„Ești amuzantă… Oamenii îi alegem noi. Ne dăm într-un imens leagăn, iar ei vor veni cu noi. Ca într-o Armonie acvatică*. Luăm și O Pisică Neagră*, dacă vrei.”

„Leagăn? Ce spui aici? Parcă înconjuram pământul.”

„Exact. Îl înconjurăm legănându-ne.”

„Pai și… dacă vom cădea? Deja sufletul mi s-a umezit la această idee. Nu ai tu, mai bine, o eșarfă care să ne prindă? Sau o Extravita*?”

„Mă faci să zâmbesc. Eșarfa ești chiar tu. Nu vei cădea, atâta timp cât înveți ce înseamnă a etira.”

„Eu? Sau leagănul?”

„Eșarfa!”

„M-ai pierdut. Eșarfa se etirează? Adică… eu?”

„Exact! De-a lungul și de-a latul lumii. Vezi tu… așa devii.”

„În aceste momente îmi pari o mușcată!”

„Adică… puțin pretențioasă?”

„Nu! Adică te poți adapta în orice condiții.”

„Spune-mi, vii?”

„Acum? Ai uitat de drob și de pască?”

„Vom face altceva. O să ne ocupăm de încondeiere. Vom descoperi lumea și o vom picta, așa cum o vom vedea. Cum este Craiova pe blog. Natural*. Ca și cum Înșiră-te mărgăritare* ar deveni Înșiră-te clipe.”

„Adică… putem vedea diferit lumea?”

„Ai început să înțelegi. Ne trasăm un chenar, tocmai pentru a ne da voie să ieșim din el.”

„Asta înseamnă să devii?”

„Da. Înseamnă să fii ceea ce te temi să fii. Și apoi să fii din nou.”

„Și totuși… de ce aș veni cu tine?”

„Pur și simplu. Pentru că ești curioasă. Pentru că îți dorești, chiar dacă nu recunoști. Nu îți place de mine? Nici nu trebuie. Sunt prea înaltă sau prea creață? Vorbesc prea mult sau prea puțin? Aici este vorba despre tine, nu despre mine. Nu îți promit o lume plină de Tulips & Sparkles*, dar îți promit o lume pe care tu o vei crea.”

„Să presupunem că vin. Care este prețul?”

„Mult prea mare încât să ți-l permiți cu bani și mult prea mic încât să rămâi indiferentă. Cum ar fi: Cumpără ceva ce nu vei putea niciodată cumpăra! Ai fi tentată?”

„Ce este acel ceva? Începi din nou să mă pierzi.”

„Vezi? Deja ești curioasă. Nu va afla nimeni, până când nu îl va descoperi.”

„Iar jocuri? De ce nu poate fi totul mai simplu?”

„Pentru că, de cele mai multe ori, trebuie să fie greu, pentru a fi ușor. Aici greșești tu. Este același joc, de fiecare dată, sub o altă formă. Că ești aici, că ești acolo, că ești mic, că ești mare, este la fel. Te afli în fața ta, de acum, de atunci și dintotdeauna. Te afli în fața gândurilor și a dorințelor și a imaginației. Te afli în fața visurilor și a lumii. Că e mov, că e verde, că e albastră. Poate fi oricum și tu îi poți adăuga culori. Poate fi mică sau mare, poate fi îndepărtată sau apropiată, important este că… este. Exact, este și rămâne și o descoperi și o redescoperi. Și te găsești pe tine. Și devii. Toate, într-o agendă. Una care să fie folosită de Toate Blogurile*. Una în care să notezi despre lumea întreagă, dar, unde, de fapt, să te afli pe tine. Crezi că un blogger partener precum Alina Gheorghe* ar alege-o? Sau Emil Călinescu*? Cred că și Sexul Slab* s-ar bucura să o descopere. Până și Comunicate de presă* s-ar scrie pe ea. Să nu uităm de ceilalți parteneri media, cum ar fi Chic-Elite* sau Radio România Cultural*!”

„Vrei să spui că ești doar… o agendă? Și eu de ce te văd altfel?”

„Pentru că sunt doar ce vrea fiecare să vadă. Sunt esența, nu și forma. Forma o dai tu. Acum înțelegi de ce nu poți fără mine? Pentru că aici ești tu, în cel mai sincer mod. Spune-mi, acum vii cu mine?”

Jurnal


Articol redactat pentru competiția Spring SuperBlog 2017

*Bloguri, Bloggeri și Parteneri media în cadrul competiției Spring SuperBlog 2017

Fotografii preluate de pe pinterest.com, ed2go.com, lostwaldo.com, thecraftybastard.com