Dubrovnik, orașul care pare că și-a croit drum în Marea Adriatică, este, fără discuție, una dintre cele mai frumoase destinații de pe Coasta Dalmată și una dintre primele alegeri atunci când planificăm o vacanță în Croația. Micul oraș, bătrânul oraș, vechiul oraș, toate reunite în spatele unor ziduri înalte de 25 de metri, unde întreaga viață din Evul Mediu părea că se termină seara, ca, mai apoi, să înflorească dimineața. Spun micul oraș, deoarece nu este nici prea extins și nici prea populat (mă refer doar la localnici, care sunt în jurul a 42.000), atât în zona veche cât și în cea nouă. Turiștii sunt, fără discuție, net superiori numeric localnicilor, respectiv zece milioane de vizitatori ajung în Dubrovnik anual. Spun bătrânul oraș prin prisma istoriei care se ascunde în spatele zidurilor sale, cele care cu siguranță că au dat naștere multor povești. Ce loc potrivit pentru a ne lăsa mintea să zburde nestingherită! Și spun vechiul oraș, pentru că este una dintre cele mai bine conservate (și una dintre cele mai frumoase) cetăți medievale de pe coasta Adriaticii și din întreaga Europă.

Vom porni astăzi pe străzile acestui oraș care așteaptă, de sute de ani, în locul în care valurile mării străpung, parcă, muntele. Așteaptă să îi fie recunoscută gloria, deși niciodată nu i-a fost negată. Așteaptă cu vanitate, aș putea spune, să strălucească în continuare, precum o perlă a Adriaticii ce-și poartă cu mândrie această titulatură.

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Mă așteaptă pe mine, te așteaptă pe tine. Așteaptă să fie descoperit într-un mod profund autentic, pe cele mai înguste ori abrupte străzi. Așteaptă ca fiecare pas ce este făcut și fiecare ochi care îl observă să îi ducă mai departe aerul, poveștile, faima. Așteaptă suflul fiecăruia, ca, la finalul zilei, să poată să se simtă triumfător, căci el este cel care impune propriul ritm. Ce loc puternic și de neatins!

Și, dacă ne gândim și la faptul că întreg orașul vechi este înscris, încă din anul 1979 pe lista Patrimoniului Universal UNESCO, mai că ne vine să pornim de îndată către Croația, fără niciun plan, fără nicio așteptare, ci doar să ne lăsăm intuiția să ne poarte prin acest labirint. Pentru că vom fi conduși de o puternică dorință de a fotografia fiecare colț de clădire, fiecare treaptă, ori fiecare oblon.

Dar să vă povestesc puțin despre acest loc în care ai senzația că respiri aerul medieval și care, după lăsarea nopții, se transformă într-un centru al distracției, reușind, așadar, să îmbine istoria pe care clădirile o poartă cu animația pe care secolul vitezei a adus-o cu el.

Să ne întoarcem puțin în secolele 14-15-16, atunci când lumea își urma un cu totul alt curs. Ajungem în Ragusa, un stat independent din Marea Adriatică, ce comunica cu țărmul doar prin intermediul unui pod de lemn care noaptea era ridicat, iar porțile de intrare erau închise. Încercați să vă imaginați orașul sub lumina lunii, ori a candelabrelor, precum și întreaga viață desfășurată aici. Nobili ori locuitori de rând, cu toții trăiau pe străduțele înguste ale cetății. O cetate ce a fost de nenumărate ori ținta tuturor popoarelor vecine și nu numai. Care a fost, de asemenea, ținta marilor imperii și care a reușit să le oprească înaintarea, tocmai prin prisma zidurilor înalte ce o protejau, de fiecare dată. Deși a fost, pentru scurte perioade de timp, sub ocupație venețiană, austriacă ori otomană și deși a preluat elemente din culturile tuturor acestor popoare, a reușit, cumva, să își păstreze identitatea, unicitatea și demnitatea.

În anul 1928 a devenit parte a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, atunci când a primit și denumirea de Dubrovnik și, ulterior, parte a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Însă nici istoria recentă nu l-a evitat, fiind, în timpul războaielor civile din anii 1991-1992 ținta numeroaselor atacuri, pornite de la nivelul mării, al uscatului ori al celui aerian. Timp de 80 de zile a fost bombardat orașul (!), inclusiv orașul vechi. Deși am fi tentați să credem că aceasta a fost o puternică lovitură în ceea ce privește turismul și evoluția lui, ei bine, am fi surprinși să aflăm că restaurarea lui s-a realizat extrem de rapid. Iar, în ciuda pierderilor suferite, cele mai importante clădiri au fost, cumva, protejate, nefiind distruse în urma atacurilor. Iar de atunci continuă să se dezvolte și să atragă din ce în ce mai mulți turiști anual.

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Cum puteți ajunge

Orice cale ați alege, Dubrovnik vi se va dezvălui precum un tărâm care veghează marea și care este protejat de munte. Dacă optați pentru a efectua traseul cu mașina, din orice direcție ați veni, veți ajunge, la un moment dat, în vârful unui munte, iar, de acolo, veți descoperi imaginea de ansamblu a unui oraș asupra căruia timpul pare că nu a trecut.

Dacă alegeți calea aerului, puteți ateriza pe aeroportul din Dubrovnik, iar, mai departe, să alegeți un mijloc de transport ori să optați pentru a închiria o mașină.

Iar, dacă alegeți calea maritimă, aflați că portul din Dubrovnik este locul în care ancorează zilnic nave de croazieră, cu precădere în lunile de primăvară, vară și toamnă, unde numeroși turiști ajung dornici să descopere orașul pentru o zi sau chiar pentru mai multe.

Cum călătoria mea a fost în totalitate cu mașina, am pornit dis-de-dimineață din Budva, deoarece, înainte de a ajunge în „perla Adriaticii”, doream să vizitez Kotor și Perast, ambele aflate în drumul meu. După care am continuat traseul pe uscat, deși există și posibilitatea de a-l efectua cu bacul. Cred că ar fi fost mai inspirată varianta cu bacul, deoarece la vamă se pierde destul de mult timp, așa că pregătiți-vă pentru cel puțin o oră și jumătate, poate chiar două, de așteptat până să intrați în Croația. (Mă raportez la luna august, poate cea mai aglomerată perioadă a anului.)

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Ce puteți vizita

Orașul în sine este un obiectiv turistic. Începând cu vechiul zid de apărare, continuând cu străzile înguste și foarte abrupte, pavate cu marmură, și terminând cu clădirile deschise la culoare. Este precum un labirint pe care îți dorești să îl descoperi atât per ansamblu, cât și bucată cu bucată.

Dacă alegeți lunile de vară, veți descoperi un oraș foarte aglomerat și foarte călduros. Din aceste puncte de vedere, cred că lunile mai-iunie și septembrie-octombrie sunt mai potrivite pentru a vizita Dubrovnik. Și întreaga Coastă Dalmată, de altfel.

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Pe locul vechiului pod de lemn se află astăzi unul din piatră care, odată traversat, vă va duce direct în centrul acțiunii din Dubrovnik, locul în care majoritatea turiștilor se adună. Este vorba despre strada Stradun, pe care o veți descoperi intrând prin principala poartă de acces în cetate, Poarta Pile. De aici, nu rămâne decât să intrați în atmosfera orașului, să încercați să vă integrați cu ea și nici nu va fi foarte greu să faceți acest lucru, deoarece el însuși are capacitatea de a te face să trăiești în ritmul lui.

Aceasta este principala stradă din vechea cetate, cea mai lungă (292 de metri), cea mai lată, cea mai animată, luminată, căutată, realizată în totalitate din marmură. Cea care adună pe laturile ei terase de toate felurile, magazine de suvenire, divserse agenții locale care oferă tot felul de excursii, gelaterii cu înghețată la fel de bună precum cea din Italia. Croația este, de fapt, al doilea loc în preferințele mele în ceea ce privește înghețata, după Italia, desigur.

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

De aici pornesc numeroase străzi laterale, pe care nu veți vrea să le ratați, așa că cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să explorați în voie această cetate, să vă urcați pe toate treptele, să încercați să vă imaginați cum trăiau oamenii aici în Evul Mediul și cum trăiesc în continuare cei din prezent. Pentru că vechiul oraș nu este doar o atracție turistică, este și locul pe care mulți locuitori îl numesc „acasă”, deoarece încă sunt mulți croați care trăiesc în locuințele din vechea cetate. Așa că nu ar trebui să vă mire dacă o să întâlniți rufe puse la uscat ori oameni la geamuri, care își desfășoară nestingheriți viața.

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Strada Stradun traversează, practic, vechiul oraș de la est la vest și, după o scurtă plimbare, ajungem la cea de-a doua poartă principală a orașului, Poarta Ploce, cea care ne dezvăluie portul din Dubrovnik. Pentru a ajunge în Portul Gruz, vom trece pe sub Turnul Clopotniță, iar, de acolo, putem observa două bastioane, Fortul Revelin și Fortul Sf. Ioan, foarte atrăgătoare atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Pe Strada Stradun sunt concentrate principalele obiective turistice, respectiv cele mai vechi clădiri și cele cu cea mai mare însemnătate pentru localnici. Amintesc aici Biserica Franciscană, una dintre principalele atracții ale orașului, situată foarte aproape de port, în Piața Luiza. Datând din secolul 13, aceasta este, de fapt, un complex format dintr-o biserică, un muzeu, o farmacie, o galerie și o grădină. Farmacia se numește Farmacia Male Brace și se află aici încă din anul 1317, fiind cu succes cea mai veche farmacie din Europa ce încă funcționează și păstrează unele dintre rețetele originale din anul deschiderii sale (cum ar fi cele de creme și infuzii de trandafir sau levănțică).

Lângă Biserica Franciscană se află o altă biserică, Biserica Sf. Salvador, iar, lângă ea se poate observa Marea Fântână a lui Onofrio, un monument ce constituie punctul principal al unui sistem care aprovizionează orașul cu apă încă din anul 1444. Alte lăcașe de cult importante din Dubrovnik sunt Catedrala Dubrovnik (a doua cea mai veche biserică din Europa), Mănăstirea Dominicană, Catedrala St. Blaise și Biserica Sf. Vlaho.

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Unul dintre cele mai atrăgătoare palate, amplasat tot în zona portului, în Piața Luiza, este Palatul Sponza, cel care adăpostea Arhivele Naționale ale Croației. În prezent, este utilizat pentru diverse spectacole, expoziții, ori evenimente. Un alt palat cunoscut este Palatul Rectorului, ce datează încă din secolul 15, vreme în care era Palatul Consiliului Major.

Însă, fără discuție, întreg ansamblul vechii cetăți este un obiectiv în sine, pornind de la zidul care o înconjoară și care are o lungime de aproximativ 2 kilometri, care se poate urca, pentru frumoase priveliști ale orașului și ale mării. Acesta este unul dintre cele mai bine întreținute din Europa și a fost ridicat între secolele 13 și 15, cu rol de apărare, așa cum am observat că toate vechile cetăți de la malul Mării Adriatice au. Mă refer la Budva și la Kotor, destinații deloc îndepărtate de Dubrovnik și destul de asemănătoare în ceea ce privește cultura ori arhitectura clădirilor.

Alte activități

Din port puteți opta pentru diverse croaziere, așa cum am făcut eu, să încercați să vă feriți de soarele puternic și să vă retrageți, pentru o bună parte din zi, pe una dintre insulele din apropiere. Cea mai cunoscută este insula Lokrum, cea pentru care am optat și eu. Acesta este un loc în care, ca și în Dubrovnik, au fost filmate scene pentru celebrul serial „Game of Thrones”.

Insula Lokrum

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum

Insula Lokrum, Croația

Există numeroși vânzători de astfel de excursii, majoritatea fiind croaziere ce includ vizitarea mai multor insule, însă fără a opri. Cea cu oprire pe insula Lokrum are plecări din 30 în 30 de minute, la fel și cele de retur, iar ultima oră este 20:00, pe timp de vară. Plata se face doar în kuna și doar cash, însă în zonă sunt numeroase bancomate, deci nu trebuie să vă faceți griji în această privință.

Undeva, la marginea orașului (de fapt, nici nu știu dacă face parte din oraș), se află o zonă în care marea pătrunde în munte, formând un mic golf. Am ajuns aici cu totul întâmplător, traversând un pod de unde priveliștea este incredibilă. Și am descoperit o liniște în totală contradicție cu agitația din oraș. Un loc în care puteți evada preț de câteva momente, ba chiar puteți savura și o cafea la un local existent (cred că singurul din zonă). Într-o aparentă pustietate, vă veți simți doar voi și natura. Mie mi-a plăcut tare mult acest loc, puteți ajunge doar cu mașina, ori cu un autobuz care am înțeles că trece destul de des prin zonă.

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

O altă recomandare pe care am primit-o de la un localnic a fost o vizită în orașul vecin, Cavtat, însă timpul petrecut în Dubrovnik a fost scurt și am preferat să îl aloc orașului și insulei Lokrum, un adevărat paradis pentru iubitorii de natură.

O zonă foarte frumoasă de promenadă este Muntele Srd, de unde puteți observa orașul per ansamblu, de la înălțime. În vârful muntelui se poate ajunge cu diferite mijloace de transport, de la autobuz, mașină personală, la telecabină ori, de ce nu, pe jos, pentru cei mai curajoși și obișnuiți cu drumețiile.

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik, Croația

În ceea ce privește plajele, nu am prea multe informații, deoarece am renunțat la această activitate, în favoarea altora, însă am înțeles că sunt preponderent pietroase, deci o pereche de încălțăminte pentru apă cred că ar trebui să nu lipsească din bagaj, dacă alegeți Dubrovnik nu doar pentru istoria și cultura lui bogate și pentru străduțele fermecătoare, ci și pentru apa turcoaz a Mării Adriatice.

Informații utile

Croația este un stat membru al Uniunii Europene, motiv pentru care vizitatea țării nu necesită viză pentru români și nici pașaport, deoarece se poate intra în țară doar cu buletinul. Dacă excursia se va desfășura cu mașina, este foarte probabil ca în lunile de vară să fie destul de aglomerat la vamă, așa că ar fi bine să vă faceți rezerve de timp și să nu planificați activitățile foarte strict, ori foarte multe într-o singură zi.

Pentru a călători pe autostrăzi se plătește o taxă, în funcție de numărul de kilometri parcurși, ceea ce mi se pare foarte corect și elegant. Luați bon la intrarea pe autostradă, îl validați la ieșire și puteți plăti atât cash (în euro sau în kuna), cât și cu cardul. Drumurile se prezintă în condiții foarte bune, veți întâlni numeroase tuneluri ce străbat muntele, unele dintre ele întinzându-se pe kilometri întregi.

Nu vă recomand să mergeți cu mașina în zona vechiului oraș, pentru că, pe lângă fapul că se circulă bară la bară, este foarte greu să găsiți un loc de parcare. Eu am folosit serviciul Uber și am fost foarte mulțumită.

Moneda locală este kuna, deși cam peste tot se poate plăti și în euro, însă nu cred că este cea mai bună opțiune aceasta, deoarece conversia nu se va face la un curs foarte convenabil. Eu obișnuiesc să plătesc cu cardul, majoritatea localurilor acceptă plățile electronice, iar, în eventualitatea în care nu se acceptă, retrag de la bancomat suma necesară activității respective, pentru că bancomate se găsesc la orice pas. Și aici trebuie să aveți grijă, să căutați o bancă relativ cunoscută, sau să verificați cursul cu cel de pe site-uri specializate. Eu așa am procedat și știam de fiecare dată care ar fi valoarea reală a produselor/serviciilor respective.

Evitați, pe cât posibil, călătoriile din perioada prânzului, mai ales în zilele de vară. Pe lângă faptul că este extrem de cald și că veți simți că vă topiți sub razele arzătoare ale soarelui, este și foarte aglomerat. Cea mai plăcută perioadă din zi este seara, unde, deși tot aglomerat este, aerul devine mai respirabil.

De fapt, cred că cele mai potrivite luni pentru a vizita Croația și, implicit, Dubrovnik, sunt cele de primăvară ori de toamnă, dar și începutul verii, adică luna iunie. În lunile iulie și august, pe lângă faptul că vă va fi destul de greu să vă strecurați printre miile de turiști, veți fi nevoiți să înfruntați și soarele puternic, iar în zona vechiului oraș nu prea sunt zone de umbră, doar la terasele care își fac loc pe străduțele înguste.

Alimentație

Influențele italiene sunt foarte puternice, inclusiv în ceea ce privește alimentația, așa că veți descoperi delicioase pizza, paste, risotto, înghețată, dar și fructe de mare și preparate din pește. Și, dacă alegeți un local cu vedere frumoasă, ori către port, ori către zidurile cetății, veți avea garantate câteva ore petrecute într-un mediu excelent. Puteți alege, de asemenea, un local din interiorul cetății, de pe strada Stradun, centrul distracției din Dubrovnik, ori de pe străduțele care pornesc către arterele laterale.

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Principalele lucruri care m-au atras în Dubrovnik

Atât pe timpul zilei, cât și în timpul nopții, orașul are un farmec cu totul special, diferit în funcție de momentul zilei. Dacă sub lumina soarelui clădirile deschise la culoare strălucesc, noaptea, lumina pornește din interiorul lui, din toate localurile ori casele existente aici. Și nu doar vechii croați, ci și numeroase vedete de renume internațional au ales să-și achiziționeze locuințe în bătrânul Dubrovnik.

Ajunși pe strada Stradun, avem impresia că totul este construit după același tipar, urmând o ordine precisă. Clădirile au aceeași înălțime, cu ferestre de aceleași dimensiuni și sunt construite din același material deschis la culoare, având, însă, stiluri diferite, cum ar fi cel baroc, gotic ori renascentist. Se simte un puternic aer mediteraneean, care te îmbie să îl trăiești din plin. Ajungi, parcă, într-o lume total diferită de cea care se derulează în spatele zidurilor.

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik, Croația

Am simțit și mi-a plăcut aerul de independență pe care orașul îl emană, pe care și l-a păstrat de-a lungul anilor, prin prisma faptului că a fost mult timp un stat independent și o mare putere economică. Chiar și raportându-ne la Croația mi se pare mai mult un stat în stat, cu o personalitate și identitate diferite față de cele ale țării. La fel ca Budva, și acest oraș a fost construit în totalitate pe apă și separat de coastă printr-o strâmtoare, care a fost acoperită între timp.

Și, nu în ultimul rând, mi-a plăcut diversitatea pe care o oferă, fiind o destinație potrivită pentru toate vârstele și pentru toate preferințele. Dacă nu v-am convins să plănuți o vacanță în Dubrovnik, în următorul articol vă voi povesti pe larg despre insula Lokrum și despre cum am avut parte de una dintre cele mai frumoase priveliști atunci când, la finalul zilei, m-am relaxat la una dintre terasele din zonă. Este vorba despre iepuri și păuni care își plimbau nestingheriți puii prin spatele scaunului meu. 🙂


Citește și: