Nu mai de mult de 40-50 ani, locuitorii din Doha încă nu descoperiseră comorile care se află în adâncurile pământului și nici nu aflaseră cum, cu ajutorul lor, pot deveni rapid unul dintre statele fruntașe ale lumii în ceea ce privește venitul pe cap de locuitor și viteza de dezvoltare a economiei. Este vorba, desigur, despre resursele petroliere care, odată comercializate, au propulsat țara la rangul de una dintre cele mai bogate de pe planetă.

Dacă ne gândim că totul s-a clădit, la propriu, pe nisip, nu putem decât să admirăm eforturile depuse în vederea dezvoltării țării (și în vederea liberalizării acesteia, având în vedere reformele adoptate, prin care li se permite femeilor de confesiune musulmană să lucreze, să șofeze, să voteze – lucruri care pentru restul populației globului sunt firești dar care, pentru lumea arabă, adânc înrădăcinată în tradiții, sunt încă destul de puțin acceptate.

Numaidecât, qatarezii au început transformarea orașului Doha și continuă să surprindă prin ideile lor îndrăznețe, cum ar fi cel mai recent proiect, menit să ofere turiștilor și microbiștilor care vor participa la Campionatul Mondial de Fotbal din 2022 – Qatar va fi țară-gazdă atunci – experiențe de neuitat în țara lor, dar și să faciliteze transportul în vederea descoperirii cât mai multor atracții turistice din Qatar. Este vorba despre metroul care va avea nici mai mult, nici mai puțin de 100 de stații, cu opriri inclusiv în deșert. Un alt proiect ambițios, deși este destul de frecvent observat în țările arabe, este acela al construirii unei insule artificiale, Pearl of Qatar, unde localnicii au reunit cei mai mulți zgârie-nori ai orașului.

Pentru că eforturile depuse în vederea atragerii de turiști sunt considerabile, Oficiul Turistic al Qatarului și compania aeriană națională, Qatar Airways, colaborează în vederea realizării unor pachete potrivite fiecărui călător, indiferent dacă se află în Doha doar în tranzit (aici se află un hub important care face legătura între Europa și Asia, dar și alte continente). Qatar Airways comercializează pe site-ul său tururi de tranzit și chiar și opțiuni de cazare pentru cei care doresc să descopere Doha în timpul unei escale (am povestit aici despre turul prin intermediul căruia am petrecut aproape 3 ore pe străzile orașului, descoperind piața centrală Souq Waqif, portul, de unde am admirat skyline-ul pe timp de noapte, Qatara, o zonă cu tot felul de centre comerciale și chiar și cu o moschee și, la final, Pearl of Qatar, insula pe care o privisem anterior din port).

Lumea arabă m-a fascinat dintotdeauna, motiv pentru care cele 3 ore mi s-au părut puține comparativ cu sentimentele pe care această cultură mi le trezește, așa că nu am ezitat în a profita, la întoarcerea din Thailanda, de oferta de tranzit care consta într-o noapte de cazare la unul dintre hotelurile partenere – alegerea mea a fost hotelul Hilton, pentru că am o oarecare istorie cu acest brand – dacă durata escalei depășea 12 ore (în momentul rezervării mele acest serviciu era gratuit, acum se percepe o taxă).

Dacă vă întrebați cum se poate vizita orașul într-un timp atât de scurt, vă spun că aeroportul Hamad este amplasat foarte aproape de oraș și, în plus, traficul este unul lejer, oamenii fiind mai degrabă la un mic dejun târziu sau la o narghilea de seară decât pe străzile largi ale orașului. Așa că varianta pe care eu o recomand este un taxi (există inclusiv serviciul Uber), pentru că prețul carburantului este unul foarte mic. Sau puteți opta pentru un tur privat cu un localnic (sau nu, căci nouă ne-a fost oferită o astfel de plimbare de către un șofer venit în Doha din Egipt), iar aici cea mai bună variantă este o discuție și o negociere la fața locului.

Doar că alegerile mele s-au dus într-o singură direcție, și anume Souq Waqif, unde am revenit de încă două ori (în afara scurtei opriri din cadrul turului oferit de Organizația Turistică a Qatarului), căci a devenit rapid preferatul meu din întreg orașul. Am revenit pentru ceaiul negru, pentru hummusul acrișor și pentru plăcintele delicioase. Pentru atmosfera de „viața e frumoasă oricum”, pentru lipsa grijilor de care pare că dau dovadă localnicii, pentru portul tradițional, pentru bazarul colorat și plin cu tot felul de condimente, mirodenii, văluri, eșarfe, dulciuri și chiar papagali și broaște țestoase. Am revenit fără vreo țintă anume și o voi face de fiecare dată când voi zbura la bordul aeronavelor Qatar Airways.

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

Doha, Qatar

 


Citește și: