Probabil că ați citit în articolele anterioare sau că ați dedus că, pe lângă călătorii, sunt pasionată și de istorie (pasiune care va completa anul aventurilor pe care mi-am propus să îl trăiesc). Am specificat de fiecare dată când am avut ocazia că îmi place să descopăr dovezile istoriei și că orașele care oferă din plin astfel de obiective sunt cele care mă încântă și mai tare. Nu mă înțelegeți greșit, mă încântă orice destinație și îmi doresc să ajung ca la un moment dat să le vizitez pe toate măcar o dată. Dar, cum în școală mi-a plăcut să învăț despre trecut și despre strămoși, acum îmi place să descopăr tot ceea ce am citit și chiar mai mult decât atât. Să aflu prin prisma localnicilor toate evenimentele importante care au condus la formarea diverselor civilizații așa cum sunt ele acum, așa cum ni se prezintă tuturor.

Oarecum, simt confortabilă această zonă, simt că văd cu ochii mei lucruri cunoscute și învățate, care, până acum, erau doar imaginate de mine. Nu voi renunța la genul acesta de călătorii (de aceea am programat o excursie în Atena în februarie), însă plănuiesc să îmi lărgesc orizonturile.

Am început de ceva timp să fac lucruri pe care nu mă imaginam făcându-le. Inclusiv faptul că acum îmi transpun cu ușurință în scris gândurile și trăirile mi se părea un lucru care mă va face vulnerabilă. Din contră. M-a făcut mai puternică și mai încrezătoare. M-a făcut mai sigură pe mine și m-a făcut să îmi doresc să trăiesc și mai multe experiențe, pentru a povesti toate întâmplările prin care am trecut.

Am făcut această introducere lungă pentru a vă povesti cum lucrurile de care mă temeam și pe care le-am înfruntat (din dorință personală sau pentru că așa au fost circumstanțele) au devenit cele care m-au ajutat cel mai mult să evoluez. Așa că mi-am propus ca anul acesta să fac exact pe dos lucrurile pe care le-aș fi făcut înainte. Adică să ies cât mai mult din zona mea de confort, cu fiecare călătorie efectuată și să depășesc toate limitele pe care eu singură mi le impuneam.

Spuneam că nu voi fi în stare să fac video. De ce? Pentru că îmi formasem o barieră în minte. Mă temeam de emoții, de reacții. Acum este primul lucru pe care vreau să îl fac în următoarea călătorie. Nu pot să fac? Ba o să pot. Și vă sfătuiesc pe fiecare în parte să vă înfruntați temerile. Să lăsați la o parte gândurile preconcepute, acelea că nu veți ști, nu veți putea, nu veți face. Ba da. Și veți fi surprinși de voi și o să vreți în continuare. Veți deveni dependenți. Veți dori să experimentați lucruri dintre cele mai diverse și să vă surprindeți de fiecare dată. Știți cum se spune, „travel is the healthiest addiction” (călătoriile sunt cea mai sănătoasă dependență). Eu aș merge mai departe și aș spune că dezvoltarea este cea mai sănătoasă dependență. Acel moment în care realizăm că suntem capabili să facem multe lucruri. Chiar suntem. Și să le diversificăm, și să le înmulțim, și să le facem din ce în ce mai bine și mai rapid. Momentul acela când ducem cu succes ceva la sfârșit și ne întrebăm ce o să urmeze. Urmează tot ceea ce ne-am propus și urmează să ne propunem lucruri noi.

De fiecare dată există un pas următor și, cu fiecare pas, suntem mai aproape de îndeplinirea fiecărui vis. De fiecare dată se poate mai mult și mai bine. Spuneam că îmi este teamă de apă, deși știu să înot. Așa, și? Trebuie să înfrunt și această temere, așa că voi face scuba diving cât de curând. Voi explora o lume cu totul diferită, aceea a mărilor (sau oceanelor).

Mă uitam mereu cu dorință la tiroliana din Malta, suspendată deasupra mării și mă gândeam că ai nevoie de curaj pentru a o încerca. Ei, acum nu mi se mai pare deloc de speriat, din contră. Acum mă uit mai cu patos la cea din Dubai, care este mult mai lungă și la o înălțime mult mai mare.

Am învățat că lucrurile sigure te duc doar pe un singur drum. În schimb, lucrurile care te provoacă îți dezvăluie mii de alte drumuri și de posibilități. Am învățat că nu trebuie să așteptăm momentul potrivit pentru nimic din ceea ce ne dorim, pentru că nu va veni niciodată. Acum este cel mai potrivit moment. De ce? Pentru că acum avem cea mai mare dorință și cel mai mare entuziasm. Acum, când a apărut ideea în mintea noastră. Nu trebuie să o lăsăm să se piardă printre alte idei sau să fie înlocuită de altele.

De ce am ales să scriu despre aceste lucruri? Pentru a vă arăta, din proprie experiență, că temerile și limitele sunt doar în mintea noastră. Și pentru a vă arăta că începem cu adevărat să ne bucurăm de lucrurile din jurul nostru atunci când nu ne mai temem de ele. Și de noi. Pentru că ne temem și de noi și de reacțiile noastre.

Pot spune la modul cel mai sincer și cel mai deschis că, odată ce am început să îmi înfrunt temerile, am devenit o cu totul altă persoană. Am devenit mai activă și mai vizibilă și am avut curajul să mă înscriu la toate activitățile care mi s-au ivit. Fără a sta prea mult pe gânduri. Am luat decizii și am acționat în acel moment și am avut numai beneficii, de pe urma tuturor.

De aceea mi-am propus ca anul acesta să fac lucrurile altfel și să nu mai simt în niciun fel că mă „lupt” cu mine pentru a înfrunta ceva. Am emoții, recunosc, pentru fiecare lucru nou. Dar nu mai sunt emoții create de teamă, sunt emoții create de nerăbdare. Mult mai constructive. Sunt emoțiile unor noi începuturi, emoțiile unor noi trăiri. Emoții ale regăsirii, emoții ale planurilor și acțiunilor. Sunt emoțiile acelea pe care le simți atunci când treci peste partea de visare și începi să acționezi. Ciprian Enea, în volumul „Profesorul de fericire”, spunea așa: „[…] într-o zi am hotărât să renunț la a-mi mai visa visul. M-am decis să îl trăiesc pur și simplu”. Mi-a rămas adânc în minte fraza aceasta, deoarece simt că, de ceva timp, am început și eu să-mi trăiesc visul.

Visul meu este să descopăr lumea întreagă și, alături de ea, să mă descopăr pe mine. Romantică, aventurieră, copilăroasă, încrezătoare, neliniștită, emotivă, curioasă, nerăbdătoare, calmă, vulcanică, visătoare, determinată. Simt că am găsit drumul sau, mai bine spus, am ales drumul. Sunt pe el acum și îl urmez și mă bucur de fiecare etapă.

Citește și: