După o noapte întreagă de mers prin România, trec de granița cu Ungaria și, nu după mult timp, ajung în capitala vecină, Budapesta. Sentimente de tot felul mă încearcă, și am senzația că știu, oarecum, ce urmează să descopăr, deoarece mă aflu pentru a doua oară în acest oraș. Prima dată, în trecere fiind, nu am avut posibilitatea de a-l descoperi. Așa că, după un an și jumătate de la prima vizită, revin pentru a trăi, pentru câteva zile, viața din Budapesta. Nu mă aștept să fiu surprinsă, deoarece știu că este una dintre cele mai frumoase capitale europene. Însă, de când cobor din mașină, simt un aer boem, liniștit și relaxat, care mă face să îmi manifest încântarea la fiecare pas pe care îl fac. Sunt fascinată de Budapesta și îmi dau seama că tot ce am crezut este complet diferit sau e prea puțin față de ceea ce acest oraș are de oferit. Este o surpriză pentru absolut toate gusturile, este o încântare pentru toate simțurile, este o poveste de grandoare, combinată cu aer pitoresc.
Cât de curând, vă voi povesti despre fiecare lucru pe care l-am făcut, despre fiecare loc pe care l-am vizitat, despre ce ar trebui, din punctul meu de vedere, să nu ratați dacă intenționați să vizitați Budapesta. De fapt, chiar ar trebui să o faceți, din foarte multe motive, pe care voi încerca să le subliniez în articolul de astăzi, cărora li se pot adăuga multe altele.
-
Distanța mică față de România
O să încep prin coordonatele geografice care au făcut ca acest oraș să fie situat la aproximativ 200 km de granița cu România. Dacă locuiți în vestul țării, sunteți norocoși, din acest punct de vedere, iar, dacă nu, avem variante foarte bune de transport. Există zboruri directe, atât de linie, cât și low-cost, sau puteți oricând să vă prelungiți vacanța și să includeți și o vizită prin România, optând, astfel, pentru varianta de a vă deplasa cu mașina. Eu aveam bilete de avion cumpărate, însă am renunțat la ele cu doar câteva ore înainte de zbor și am preferat să merg cu mașina. A fost cea mai bună alegere, pe care mi-ar plăcea să o repet și pe care cu siguranță că o recomand oricui, deși mie îmi plac zborurile cu avionul. Acum am descoperit un alt fel de călătorie, unul care m-a încântat și care mi-a oferit mult mai multă libertate și mobilitate.
-
Este un oraș al surprizelor
Un al doilea motiv este faptul că acest oraș vă va surprinde de la primul pas și va continua să o facă până în ultima clipă petrecută acolo. Vă va surprinde prin liniște, în primul rând. Cel puțin, așa mi s-a întâmplat mie. Am descoperit o Budapesta extrem de civilizată, extrem de curată și foarte liniștită. Călătorind cu mașina, am fost mult mai atentă decât în alte excursii. De la volan, pe alocuri, sau din dreapta, de cele mai multe ori, lucrurile se văd altfel.
Dar să nu credeți că am renunțat la plimbările pe jos doar pentru că mă puteam deplasa mult mai comod, dintr-un anume punct de vedere. Nicidecum. De fapt, acesta este un alt motiv pentru care am îndrăgit acest oraș, și anume faptul că l-am putut parcurge aproape pe tot doar plimbându-mă, inclusiv la ore târzii din noapte, și nu am avut nicio clipă vreun sentiment de teamă, simțindu-mă în siguranță la orice oră din zi sau din noapte.
Sfat: Evitați taxiurile, vă vor taxa și de 10 ori mai mult dacă distanța este scurtă (Uber nu există). Eu aveam nevoie să ajung la hotel, în ultima zi, pentru a lua mașina și a mă deplasa într-un loc de la marginea orașului și, de fiecare dată, am primit același răspuns, cum că este trafic intens și de aceea și tariful este mai mare, chiar dacă pe ușă era afișat un altul. Despre mijloacele de transport în comun nu am informații, am văzut foarte multe tramvaie, autobuze, guri de metrou, însă nu am circulat nici măcar o dată cu ele, întreaga mea excursie s-a desfășurat pe jos. Puteți vizita orașul la pas și este chiar mai plăcut să faceți acest lucru, să vă plimbați pe malurile Dunării, să simțiți briza, să descoperiți multe lucruri pe care altfel poate că le-ați rata.
-
Clădirile impresinante
Este o adevărată încântare să te plimbi pe străzile orașului, să contempli fiecare clădire pe care o observi, să încerci să descoperi misterele care, parcă, o învăluie. Să găsești elementele de unicitate, să admiri detaliile, să simți aerul de grandoare. Deși par sobre și impunătoare, la o primă vedere, chiar dacă nu am remarcat să aibă multe etaje, ci doar camere foarte înalte, toate sunt adevărate bijuterii și se remarcă prin culori diferite, prin ferestre și uși foarte mari, prin balcoane impunătoare. Majoritatea clădirilor se asemănă cu cele din Ardealul nostru frumos, mai exact, pe străzile înguste, pereții exteriori sunt direct pe trotuar, iar curțile interioare așteaptă să fie descoperite. Acest lucru le sporește misterul despre care vă povesteam și ne îndeamnă, parcă, să descoperim tot ceea ce ascund. Inclusiv hotelul în care am fost cazată era amplsat într-o clădire veche, cu uși înalte, cea de la intrare cu vizor, scară ce dădea un aer medieval, curte interioară ce făcea ca totul să pară foarte familiar și primitor.
-
Diversitatea gastronomică
Îmi place, de fiecare dată, să descopăr preparate specifice fiecărui loc, să gust lucruri noi sau lucruri pe care le asociez cu respectiva destinație. Probabil că ne gândim, cu toții, atunci când spunem Budapesta, la gulaș și la deserturi delicioase. Despre deserturi pot să confirm, sunt minunate! Kurtos, găluște umplute, clătite flambate sunt doar primele care îmi vin acum în minte și care m-au impresionat. Carnea tocată nu se află printre preferatele mele, așa că am optat pentru alte delicii și tare greu mi-a fost să aleg!
Budapesta este un mix, dând posibilitatea tuturor turiștilor și localnicilor, deopotrivă, să aleagă exact genul de local pe care îl preferă. Am descoperit restaurante vegane, vegetariene, grecești, italienești, cu preparate fără gluten, ba chiar am luat cina într-o seară la restauratul lui Jamie Oliver. Dar asta nu este tot! Am ajuns și la plajă… în interior! Un restaurant cu șezlonguri, nisip, umbrele de plajă a fost bomboana de pe tort, într-o zi de final de iarnă, a fost ca o pată de culoare și chiar mi s-a părut interesant conceptul.
-
Diversitate culturală și istorică
Vă place istoria? Aveți parte din plin de ea, doar privind la clădirea Parlamentului sau la Castelul Buda (exemplele nu se limitează aici). Vă doriți ceva inedit? Hospital in the Rock Nuclear Bunker Museum, un spital transformat în buncăr și acum devenit muzeu poate fi vizitat. Pentru mine a fost o experiență destul de puternică, mai ales că este dotat în totalitate cu manechine, care reproduc multe dintre scenele petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. M-am plimbat prin camere și saloane, la 18 metri adâncime în pământ și am realizat că, nu demult, acele manechine erau chiar oameni… Acest muzeu îl pot include la activități noi și inedite, deoarece nu mi-aș fi imaginat că voi vizita un buncăr, dar am ajuns să vizitez chiar două.
Cel de-al doilea este un joc de tip Escape Room, ce se desfășoară într-un alt buncăr, real și acesta. Nu vă dau detalii, vă spun doar să încercați! Mai mult decât un joc de Escape Room, este o experiență. În plus, Budapesta este locul unde au luat naștere aceste jocuri, așa că am întâlnit aici camere foarte bune, care însumează decor, atmosferă, puzzle-uri interesante și total diferite față de ce știam din România. Voi povesti într-un articol viitor mai multe despre aceste jocuri, mai ales despre cele mai puternice experiențe pe care le-am avut, în Atena și în Budapesta.
Sunteți iubitori de artă? Opera din Budapesta este o clădire impresionantă, atât la interior, cât și la exterior. Vă plac catedralele și bisericile? Bazilica Sfântul Ștefan este cea mai mare din oraș și a treia ca mărime din țară, iar aici puteți vizita și domul catedralei. Tot în Budapesta se află cea mai frumoasă și a doua cea mai mare sinagogă din lume.
-
Pentru priveliștile pe care le oferă Dunărea
Știm cu toții că Budapesta este străbătută de Dunăre, împărțind orașul în Buda și Pesta, două zone care, deși aparțin aceluiași oraș, sunt complet diferite. Pesta este regiunea plană și cea mai întinsă, ocupând două treimi din suprafață. Dar, odată traversat fluviul, pe unul dintre cele 7 poduri spectaculoase ale orașului, ajungem, parcă, într-un alt ținut, dominat de dealuri și de munți. Ce m-a încântat a fost faptul că majoritatea punctelor de atracție sunt concentrate pe cele două maluri ale Dunării, vecinii noștri reușind, astfel, să valorifice foarte bine zona, pe lângă activitățile pentru care putem opta, chiar pe apă.
Sfat: nu ratați o croazieră pe Dunăre, este unul dintre cele mai frumoase locuri în care se poate face croazieră. Acesta era primul lucru pe care mi-am dorit să îl fac și unul dintre cele mai puternice motive pentru care am vrut să vizitez Budapesta. Între timp, planurile mi s-au schimbat puțin, deoarece am fost mai tentată de un autobuz hibrid, care a mers o perioadă pe asfalt, iar, mai apoi, a plonjat direct în apele fluviului. Am vrut să încerc această experiență, însă tot croazierele rămân preferatele mele, oriunde am ocazia să fac una.
De pe unul dintre dealurile din Buda (Dealul Castelului, cu celebrul Castel Buda, Dealul Gellert, cu Citadela, sau de la Bastionul Pescarilor, aflat foarte aproape de castel), priveliștea este incredibilă. Rămâi, efectiv, pentru câteva momente, fără gânduri și fără cuvinte. Rămâi și admiri orașul văzut de sus, cu cele mai importante clădiri strălucind în întuneric (dacă alegeți panorama orașului și noaptea).
Nu îmi dau seama în ce moment al zilei îmi place mai mult sau dacă există vreun astfel de moment, pentru că Budapesta este o poveste, care noaptea se transformă într-un basm. Peisajele frumoase create de Dunăre sunt înlocuite de clădirile și podurile luminate care strălucesc în lumina lunii.
-
Pentru că este o poveste boemă
Continuăm să vorbim despre povești și, deși Budapesta are și numeroase bulevarde largi și aerisite, eu mi-am concentrat atenția asupra străduțelor înguste, deoarece acestea sunt cele care dau autenticitate locurilor. Stăduțe pe care te plimbi și de unde observi viața așa cum se desfășoară ea, cu trotuare care cu greu se evidențiază de șosea, cu toate clădirile aliniate până aproape de stradă, inclusiv cu obiecte vechi, în zilele în care se adună gunoiul. Atunci este o adevărată nebunie, deoarece localnicii scot în fața casei toate electrocasnicele, obiectele de mobilier și lucrurile pe care nu le mai folosesc.
- Pentru dragostea față de țară pe care o emană localnicii
Un lucru pe care l-am remarcat încă de la început și pe care l-am apreciat la vecinii noștri a fost acela că mi s-au părut foarte devotați țării lor. Felul în care povestesc despre istoria lor, felul în care prezintă locurile pe care le vizităm și le dau, pe lângă unicitatea pe care fiecare o are, emoțiile fiecăruia, mi se pare admirabil și molipsitor. Totodată, ospitalitatea, combinată cu disciplină și o oarecare relaxare și lejeritate a vieții, sunt alte lucruri care mie mi-au plăcut foarte tare în ceea ce privește locuitorii Budapestei.
Acestea sunt principalele lucruri pe care le-am admirat la capitala vecină, cele care mi-au rămas cel mai puternic în minte și, după cum am mai spus, nu sunt nicicum singurele pe care le oferă Budapesta. Chiar și după ce ai senzația că ai ajuns să te „împrietenești” cu orașul și că deja îl cunoști, îți dai seama că nu este deloc așa, ci că este orașul surprizelor, care m-a fascinat și pe care l-am savurat din plin în timpul petrecut aici.
Citește și:
Foarte frumos povestit Oana. Felicitari si la cat mai multe plimbari ????
Îți mulțumesc mult! Cât mai multe experiențe faine îți doresc și eu! :*