Sursa Foto: Answear
Oamenii care ne-au marcat sau ne-au inspirat, în diverse etape ale vieții, în diferite moduri și circumstanțe, sunt cei care ne-au ajutat să devenim ceea ce noi suntem astăzi. Acest lucru se regăsește și în stilul vestimentar, dar și în alegerile pe care le facem. Inspirația nu este ceva de moment, este un lucru constant, este ceea ce găsim, de fiecare dată, în jurul nostru și căruia reușim să îi conferim puțin din personalitatea noastră. Fiecare dintre noi începe prin a prelua și continuă prin a adapta.
Pentru mine, cel mai puternic exemplu, am spus-o cu mândrie de fiecare dată, este mama mea. Ea nu doar m-a inspirat, ci, într-un fel, m-a proiectat, încă de la cea mai mică vârstă. Iar, mai apoi, m-a ajutat să îmi găsesc propriul drum și m-a lăsat să îl urmez. De fiecare dată mă voi întoarce către ea, către valorile pe care mi le-a transmis, inclusiv în ceea ce privește vestimentația. Și, în același timp, mă întorc către mine, pentru că eu sunt acolo unde am început. Unde am învățat și unde învăț în continuare. Unde sunt încurajată și de unde mă pot inspira. Eu sunt acolo unde trăiesc, simt, experimentez și evoluez. Sunt acolo unde, indiferent că aleg o bluză Silvian Heach sau aleg o cămașă Tommy Hilfiger, știu că voi face, de fiecare dată, cea mai bună alegere.

Sursa Foto: Answear – Stânga: Cămașă Tommy Hilfiger; Dreapta: Bluză Silvian Heach
Stilul meu vestimentar este strâns legat de ceea ce eu sunt și ceea ce transmit. Este ceea ce lumea vede, iar mai apoi înțelege. Este ceea ce cu toții încercăm să oferim celorlalți, cea mai frumoasă latură a noastră. Aceea care poate să trezească emoții, admirații, poate chiar invidii. Aceea care poate să creeze tendințe. Voi păstra ceea ce am învățat și voi lăsa, de fiecare dată, spațiu pentru noi învățături. Stilul este ceea ce admirăm și eleganța capătă valoare prin ochii celui care o privește. De aceea, ochii mei vor fi primii critici și cei mai aspri, iar admirația și aprecierea celei care m-a învățat îmi vor fi cele mai mari recompense.
Aleg o fustă Missguided gândindu-mă la mama mea și aleg o bluză Silvian Heach gândindu-mă la mine. Și așa aleg să o port, de fiecare dată, lângă mine. Pe EA. Pentru că stilul vestimentar devine invincibil în lupta cu timpul și hainele devin veșnice. Și, mai mult decât atât, pe lângă faptul că mă pot inspira oricând, pot împrumuta oricând. Aici intervine adevărata provocare, să poți să porți, și la 20 și la 50 de ani, același lucru și să se potrivească ambelor vârste. Să putem alege amândouă aceeași fustă și aceeași bluză și să fie adaptabile personalității fiecăreia.

Sursa Foto: Answear – Bluză Silvian Heach; Fustă Missguided
Mai mult decât inspirație, este un exemplu. Iar eu sunt un ucenic care preia și adaptează. Am ajuns să ne inspirăm una pe cealaltă și acest lucru este cea mai mare bucurie. Înseamnă că a fost un profesor bun și eu un ucenic pe măsură. Înseamnă că ne potrivim și că și eu, la rândul meu, voi fi asemeni ei. Voi inspira și voi deveni exemplu. De aceea, am mare grijă ce exemplu dau. Mă voi regăsi în alegerile celorlalți, precum și ei, la un moment dat, s-au regăsit în alegerile mele. Voi vedea această fustă Missguided peste 20 de ani și va fi alegerea perfectă și acum, și atunci. Voi păstra bluza Silvian Heach pe care o alătur fustei pentru a-mi aminti de alegerile mele de acum.
Dacă ea va ști că eu am ales produse de pe Answear.ro și că le-am potrivit așa cum ar face-o ea, atunci va ști că am înțeles. Va ști că am capacitatea nu doar de a prelua, dar și de a adapta. Și că am capacitatea de a ști ce mi se potrivește. Eu mă pot și critica, mă pot și lăuda. Important, mai mult decât alegerile, este capacitatea de a le face. Cunoștința nu este valoroasă decât atunci când o aplicăm. Iar, dacă vorbim despre lucrurile care ne inspiră, acestea au valoarea pe care noi le-o acordăm.
Aleg fusta Only și mă gândesc la adolescență. O combin cu o bluză Mango și mă gândesc la adultul de astăzi. Mă privesc în oglindă, mă văd pe mine și o văd pe ea, la vârsta mea. Văd părți din personalitatea ei, din atitudinea ei, văd valorile și principiile pe care mi le-a transmis. Văd transferul de informații între generații, văd evoluția timpului. Ne uităm împreună în oglindă și vedem cea mai frumoasă imagine despre cum două generații devin una, prin intermediul stilului vestimentar. Al ei, iar mai apoi al meu. Suntem dovada că timpul a fost învins. Stilul nu are vârstă. Are personalitate. Are mesaj, are însemnătate.

Sursa Foto: Answear – Bluză Mango; Fustă Only
Pentru mine, 1 + 1 = 1. Pentru că nu aș fi fost eu dacă nu ar fi fost ea și ea nu ar fi avut cui să transmită dacă nu aș fi fost eu. Și îmi voi urma, de fiecare dată, principiile, inclusiv în ceea ce privește stilul vestimentar și mă voi gândi, mereu, la ea. Și mă voi bucura de tinerețea și prospețimea minții ei și le voi combina cu entuziasmul vârstei mele și va reieși cel mai frumos lucru pe care îl putem face împreună: să fim fiecare exemplul celeilalte.
Combin armonie cu bucurie și reies zâmbete. Combin respect cu admirație și reiese recunoștință. Combin bluza Silvian Heach cu fusta Missguided și reiese eleganță. Combin eleganță cu încredere și reiese atitudine. Combin toate lucrurile din viața mea și reies trăiri, emoții și simțiri. Combin ideile mele vestimentare cu produsele oferite de ANSWEAR și reies cele mai inspirate alegeri. Combin trecutul cu prezentul și reiese cea mai frumoasă față pe care o pot acorda viitorului. Combin stilul mamei mele cu stilul meu și reies eu.
Articol redactat pentru competiția SuperBlog 2016
Fata am facut aceeasi combinatie de fusta clos cu camasa cu fundita. Ce ne-am nimerit :)))
Da? 🙂 Înseamnă că sunt apreciate aceste combinații. 🙂
Ce alegeri bune , imi place tare mult fusta Missguided in combinatie cu bluza Silvian Heach
Îți mulțumesc! Și mie îmi place aceată combinație și cred că se potrivește oricui. 🙂
Ce alegeri faine. Eu trebuie sa recunosc ca sunt inca departe de a-mi definitiva un stil personal dar lucrez la asta si astfel de articole ma inspira.
Îți mulțumesc mult! Mă bucur că am putut fi de ajutor! 🙂
Imi plac alegerile tale si le-ai mixat foarte frumos. Trebuie sa tinem cont de ceea ce ne avantajeaza si ne vine bine, linia intre trend si ridicol este foarte fina
Mulțumesc mult! Îmi plac lucrurile simple, de obicei. 🙂
Imi plac mult fustele midi, mi se par foarte elegante!
Și eu am aceeași părere, mi se par foarte elegante și feminine. 🙂
adorabila fusta roz prafuit!!!
Da, este foarte frumoasă! 🙂
Wow sunt minunate alegerile tale! Esti o reala sursa de inspiratie pentru mine.
Îți mulțumesc mult și mă bucur să aud acest lucru! 🙂
Mai am mult de lucrat, dar articolul tau ma inspira. Pupici
Mă bucur tare mult că ți-am putut fi de ajutor! Te pup!
Imi plac fustele alese de tine, dar pe mine nu ma avantajeaza
Cred că sunt modele care ar veni bine oricui, poți încerca. 🙂
ce tinute elegante si delicate! eu mai am pana sa ajung la stadiul asta de feminitate!
Ce frumos ai spus, îți mulțumesc mult pentru gândurile tale! 🙂
Frumoase articole vestimentare!
Succes la SB!
Îți mulțumesc mult! 🙂
Frumoase alegeri 🙂
Mulțumesc! 🙂
Fusta clos este una din preferatele mele, combinata cu camasa… un look elegant si chic pe care il ador!
xoxo
http://www.sorananistor.com
Este un obiect vestimentar ce se potrivește oricând, oricui. 🙂
Eu merg pe stiulul meu, nu incerc sa copy pe nimeni..chiar daca cate odata dau gres :)) . Imi plac alegerile tale in special fusta clos sunt innebunita dupa ea.
Este foarte important, atunci când ne descoperim stilul, să îl purtăm cu încredere. 🙂
Camasuta cu fundita este tare faina si merge perfect cu fusta clos 🙂
Și mie mi-a plăcut mult combinația. 🙂
Ce faine sunt! Imi plac toate!
Sunt foarte frumoase, pe Answear.ro am găsit multe produse care sunt exact stilul meu. 🙂
Impresionante alegerile tale, draga mea! Love it!
Îți mulțumesc mult! Te pup!
Imi plac fustele alese si imi plac combinatiile facute
Mă bucur că am făcut alegeri inspirate! 🙂
Si eu combin stilul meu cu cel al mamei, pentru ca o iau mereu cu mine la cumparaturi si aleg piesele care primesc doua voturi pozitive! :))