Pornind de la o întrebare pe care am primit-o la ediția din acest an a celei mai mari conferințe de social media din România, Webstock, am încercat să caut un răspuns, fapt ce m-a determinat să îmi pun și mai multe întrebări. Și să mă gândesc la parcursul meu din ultimul timp, mai exact ultimul an și jumătate. Pentru că, așa cum ați ghicit, în prezent, aproape toate gândurile și o bună parte din energia mea se îndreaptă către blogul meu, Visător prin lume, pentru dezvoltarea lui, pentru transformarea lui într-un spațiu unde toți cei interesați să primească răspunsurile pe care le caută. Atât despre destinații de vacanță, cât și despre curajul de a-ți urma visurile. De a-ți înfrunta temerile, de a-ți da posibilitatea de a fi tu, în toate formele.

Dacă mi-ar fi spus cineva acum ceva timp că aș putea să povestesc cu dezinvoltură despre mine, despre evenimentele din viața mea, despre gânduri, acțiuni, sentimente, m-aș fi uitat puțin ciudat la persoana respectivă. Aș fi spus că lucrurile din viața mea le păstrez pentru mine, pentru a nu exista riscul de a le strica farmecul. Ei bine, între timp, am realizat că, povestindu-le, este ca și cum le trăiesc a doua oară. Și asta le dă și mai mare valoare și mie și mai multă încredere.

Dacă mi-ar fi spus cineva că voi fi capabilă să iau multe decizii și că voi face acest lucru bazându-mă din ce în ce mai mult pe instinct, aș fi spus, din nou, că sigur vorbește despre o altă persoană. Cred că de fapt eu mă raportam o altă persoană, cea care mă consideram a fi în acele momente, nu cea care sunt, ori care îmi doresc să fiu.

Totul a pornit din dorința de a mă cunoaște mai bine, într-o perioadă în care, întâmplător sau nu, mi-au trecut prin mână multe cărți de spiritualitate, pe care le-am citit cu mare interes. Voiam să fac o schimbare în viața mea, deoarece nu simțeam că am descoperit acel lucru care să mă motiveze pe deplin. Acel lucru de care să mă simt mândră și pe care să știu că îl pot oferi și oamenilor din jurul meu. Așa că, într-o perioadă destul de scurtă, am ajuns să mă cunosc mai bine decât am făcut-o în toți anii de până atunci. Mi-am alocat timpul necesar pentru a asculta ceea ce îmi doresc cu adevărat.

De atunci, lucrurile au devenit aparent mai simple, deoarece nu mai trebuia să mă lupt cu mintea mea, pentru că deja găsisem acel lucru pe care îl căutam. Spun aparent mai simple, deoarece drumul abia atunci începea, însă știam că sunt pe un drum, iar pentru mine acesta era cel mai important lucru. Mi-am dorit să renunț? Nici măcar o dată. Am avut momente în care simțeam că lucrurile nu merg în direcția pe care o doresc? Ei bine, nici asta nu s-a întâmplat. Am simțit că merg și asta e cel mai important. Mă consider o persoană perseverentă și știu că atunci când ceva este important pentru mine, găsesc resursele de a urma acea cale.

Tot ceea ce se întâmplă acum în viața mea este o combinație între ceea ce viața însăși are pregătit pentru mine și felul în care eu am reușit să gestionez acest plan. Și implică răbdare, muncă, perseverență, dorință, planuri împlinite, planuri abandonate. Da, pentru că nu de fiecare dată orice dorință este îndeplinită, pentru că facem greșeli, pierdem lucruri și renunțăm la unele dintre ele. Mai exact, luăm decizii și este normal și firesc ca, uneori, să ne răzgândim. Însă trebuie să facem acest lucru asumat, să acceptăm atunci când greșim și să realizăm cât de multe mai avem de învățat.

Este, într-o mare măsură, rezultatul tuturor oamenilor pe care i-am descoperit și a felului în care au reușit să mă inspire. Este o doză de noroc, împreună cu o doză de „așa a fost să fie”, împreună cu multă încăpățânare și cu multă asumare.. Asta sunt, asta îmi place să fac și reușesc, aproape mereu, să fac ce vreau. Așa cum simt, cu temeri, mai mici sau mai mari, pentru că îmi place să „ajung” în situații de care mă tem ori care îmi creează emoții și disconfort, tocmai pentru a le putea înfrunta. Cu dorințe, cu bucurie, pentru că sunt fericită, pentru că iubesc ceea ce fac și pentru că o fac cu pasiune.

De ce vă povestesc toate aceste lucruri? Pentru că uneori am senzația că viața mea a căpătat un cu totul alt sens și pentru că una dintre cele mai mari dorințe ale mele este să arăt că, oricât de greu ar părea, nimic nu este imposibil. Cele mai mari schimbări care s-au petrecut cu mine în ultimul timp nu sunt legate de călătorii, pentru că mi-a plăcut acest lucru dintotdeauna. Recunosc, acum călătoresc mai mult, lucrurile își urmează un parcurs firesc, nu mi se mai pare nicio destinație prea îndepărtată. Însă, principalele lucruri care s-au schimbat sunt cele legate de mentalitate. Mă simt persoana care vreau să devin. Vizualizez persoana care vreau să devin. Am învățat să mă concentrez mai mult asupra a ceea ce aș putea deveni, și nu asupra a ceea ce sunt.

Mi-am dovedit, de multe ori, că sunt capabilă să obțin ceea ce îmi doresc și îmi place să lucrez pentru a-mi îndeplini visurile. Cred, de fapt, că aceasta este principala problemă a tuturor, cu care m-am confruntat și eu uneori. Aceea că ne abandonăm proiectele din start, înainte ca măcar să încercăm în vreun fel să le îndeplinim. Avem energie, avem dorință, avem ambiție. Și atunci? Ce ne oprește? De ce ne temem? Nici măcar nu trebuie să avem idei geniale, trebuie doar să ni le urmăm pe ale noastre. Și vă spun, nu este nimic mai frumos și mai înălțător decât să faci ceea ce îți place. Pentru că pasiunea nu înseamnă recunoaștere ori răsplată materială, ci înseamnă, mai presus de orice, bucurie. Iar toate celelalte nu vor întârzia să apară. Nimic nu mă face mai fericită decât să văd în jurul meu oameni care găsesc curajul de a spune „Ăsta sunt eu!”. Curajul nu doar de a visa, pentru că avem cu toții planuri, dorințe și visuri. Ci curajul de a le urma, orice ar însemna acest lucru.

Raportând-mă la scris, în textele mele nu ofer doar informații sau experiențe. Mă ofer și pe mine, așa cum sunt, așa cum trăiesc fiecare moment, așa cum îl percep pe fiecare în parte.Nu sunt o persoană care să poată sta mult timp într-un loc. Sunt un hoinar declarat, un aventurier, un pasionat de cunoaștere și de descoperiri.

Revenind la ideea de la care am pornit acest articol, dacă ar fi să mă gândesc la un singur moment din trecutul meu, care a fost punctul decisiv în formarea mea, nu aș ști să dau un răspuns. Sau, mai bine zis, doar un singur răspuns. Cred că fiecare eveniment, fiecare alegere și fiecare persoană a contribuit, într-un fel, la ceea ce sunt acum, în momentul în care scriu aceste rânduri.

Însă, cu siguranță că apariția acestui blog este una dintre cele mai importante decizii de până acum, care cred că m-a schimbat cel mai mult, în cea mai scurtă perioadă. Am simțit că mi se dezvăluie o altă lume, sau, mai bine zis, lumea fix așa cum este ea. Am simțit că mi se oferă numeroase posibilități și m-am simțit, încă de la început, o cu totul altă persoană. Mai deschisă, mai încrezătoare, mai motivată, mai puternică. Mai dornică să înfrunte totul, să ofere totul și să primească totul. Pentru că nu am văzut niciodată blogul precum un spațiu de joacă, ci ca pe un mod de viață. Am vrut să ofer lucruri de calitate, am avut o dorință nebună de a afla cât mai multe lucruri, de a cunoaște cât mai mulți oameni, de a deveni un exemplu pentru cei care mă urmăresc. De a arăta că o dorință pe care o pui în practică poate declanșa un întreg mecanism.

Oamenii care rezonează cu mine m-au felicitat pentru ceea ce fac. Sau, mai bine spus, pentru ceea ce se vede în mediul online. Din punctul meu de vedere, tot ce fac este să trăiesc așa cum îmi place să trăiesc. Să fac lucrurile care mă fac fericită. Să am curajul să fac ceea ce îmi place să fac, chiar și atunci când sunt considerată poate prea idealistă.

De ce am ales să scriu aceste lucruri acum? Pentru că am participat, săptămâna trecută, pentru al doilea an, la cea mai mare conferință de social media din România, Webstock, pe care am trăit-o mult mai intens decât pe cea de anul trecut. De ce? Deoarece acum am putut fi mult mai atentă la oameni, la poveștile și la mesajele lor. Anul trecut pășeam într-o lume pe care abia începeam să o descopăr, acum simt cumva că lumea mă descoperă pe mine.

Principalul lucru care mi-a rămas în minte, dintre toate cele enunțate de către mulți oameni pe care îi admir și îi respect, a fost un mesaj transmis de către Marius Manole (actor): „Avem o bucățică de viață, așa că avem dreptul să încercăm tot. Avem atâtea de făcut într-un timp atât de scurt!”. Ei bine, acesta este mesajul pe care încerc să îl transmit și eu de mai bine de un an de zile. Singurul lucru care ne împiedică să fim ceea ce ne dorim să fim suntem noi! Sunt barierele pe care noi înșine ni le punem. Sunt lucrurile la care renunțăm pentru că ne este prea teamă. De eșec, sau uneori chiar de succes. Voi ce ați făcut astăzi pentru visurile voastre?