Locuri noi, tradiții dintre cele mai variate, oameni primitori, obiceiuri culinare, la toate ne gândim atunci când ne alegem o excursie. Dar când, oare, este cel mai bine să le descoperim? Ecistă cea mai bună perioadă pentru a călători?

Din punctul de vedere al costurilor, vara sunt prețurile cele mai mari. Atât la biletele de avion, cât și la unitățile de cazare. Într-adevăr, este perioada în care cei mai mulți dintre noi își programează concediul și, chiar dacă achiziționăm biletele cu mult timp înaintea călătoriei, tot vor avea prețuri mai mari decât în alte perioade similare, cum ar fi începutul sau sfârșitul verii. De asemenea, o altă perioadă când prețurile explodează este cea a sărbătorilor de iarnă, când toată lumea dorește, în special pentru Revelion, o altă destinație, poate, de ce nu, cât mai îndepărtată. Așa că, în afară de lunile iulie, august și decembrie, în oricare altă perioadă veți avea parte de prețuri foarte bune. Puteți găsi oferte și în perioadele de vârf, dar asta implică să studiați constant ofertele companiilor aeriene, ale hotelurilor, sau ale agențiilor de turism, iar în momentul în care apare ceva ce se potrivește cu ceea ce vă doriți, să nu stați prea mult pe gânduri, pentru că este foarte posibil ca altcineva să fie mai rapid.

Din punctul de vedere al vremii, nu pot spune că un anotimp este mai frumos ca altul, sau că priveliștea este mai frumoasă într-o anume perioadă a anului. Este frumos să ne plimbăm primăvara, printre florile viu colorate, vara, când ziua pare că nu se mai termină, toamna, când coloritul frunzelor oferă un adevărat spectacol vizual, precum și iarna, când în aer se simte miros de sărbătoare. Eu iubesc sfârșitul verii și începutul toamnei, dar îmi place la nebunie să mă plimb în orice anotimp. De fapt, îmi place la nebunie să mă plimb. Oricând și oriunde.

Dacă ar fi să aleg, deși, după cum am mai zis, oricare perioadă a anului mi se pare potrivită și pentru fiecare pot alege câte o destinație, pot spune că am o pasiune pentru călătoriile de la sfârșitul verii, când aerul încă este cald, dar parcă toamna încearcă să își intre în drepturi. Această întrepătrundere de anotimpuri mi se pare extrem de romantică. Mi se pare una dintre cele mai frumoase perioade, parcă aerul are alt miros, soarele este mai blând, iar lumea mai relaxată. Îmi place să privesc localnicii cum își desfășoară activitățile zilnice, cum se gospodăresc și se pregătesc pentru sezonul rece.

Iubitorii de mare și soare sau de zăpada și sporturi de iarnă e normal să prefere activitățile specifice fiecărui anotimp. Iubitorii de călătorii, aceia cu dor de ducă, sunt cei pentru care contează mai puțin când, contează într-o oarecare măsură unde și cel mai mult contează să se întâmple! Destinația este importantă, însă călătoria în sine este cea mai de preț! Pentru că fiecare loc are ceva de oferit, ceva specific, ceva ce îi conferă unicitate, ceva pentru care merită vizitat.

Din punctul de vedere al emoțiilor resimțite într-un anume loc, cred că oricând se poate simți atmosfera specifică fiecărei părți a lumii. Fiecare destinație ne transmite o anume stare, fiecare oraș creează un tablou reprezentativ, ce ne ajută să îl identificăm printre amintirile noastre.

Există, de exemplu, călătoriile pentru anumite evenimente (culturale, sportive, muzicale): iubitorii de concerte se vor duce să asculte trupa preferată și în alte orașe sau țări decât cele din orașul sau țara de rezidență, pasionații de anumite sporturi își vor susține echipa sau jucătorul favorit oriunde se vor desfășura competițiile sportive, doritorii de noi informații (de cele mai multe ori, specifice unui anumit domeniu), vor participa la traininguri sau conferințe susținute de speakeri celebri și în alte zone decât cele în care locuiesc.

Dacă ne gândim la o perioadă perfectă, nu cred că există aceste termen în ceea ce privește călătoriile, cred doar că trebuie să ne gândim la aspectul vremii pentru zonele în care există sezoane ploioase sau cu furtuni puternice. În rest, cred că fiecare anotimp are farmecul lui și fiecare destinație are ceva specific în fiecare anotimp. Pentru iubitorii de călătorii, și nu numai, bucuria unei excursii este la fel de puternică în orice moment al anului.


Citește și: