Farmecul și romantismul Dunării, Castelul Buda ce veghează orașul, Parlamentul Ungariei și toate detaliile sale arhitecturale, Bastionul Pescarilor și priveliștea de vis pe care o oferă, clădirile care, în spatele zidurilor sale, ascund povești și oameni și vieți, gastronomia extrem de diversificată și combinată cu cele din toate colțurile lumii, toate acestea sunt doar câteva dintre elementele care fac din Budapesta unul dintre cele mai frumoase orașe europene. Unul care îmi este tare drag, pe care l-am vizitat deja de câteva ori și în care voi reveni cu drag și cu același entuziasm, de fiecare dată.
Ați ghicit, articolul de astăzi este dedicat capitalei vecine, pe care o vom descoperi împreună prin ochii mei și prin lentila aparatului foto, prezentându-vă Budapesta în imagini adunate în timpul celor mai recente vizite.
Să pornim, așadar, și să îi permitem acestui oraș să ne surprindă și să ne bucure la orice pas, chiar și prin cele mai mici lucruri, să admirăm arhitecturile clădirilor, indiferent că sunt locuințe, instituții, hoteluri, lăcașuri religioase. Toate au un aer boem și sunt, parcă, din alte timpuri. Curios la Budapesta este faptul că este, în același timp, un oraș vechi și nou și că, în spatele arhitecturilor impresionante (sau sub ele, fiind recunoscut faptul că majoritatea clădirilor folosesc subsolurile, în special pentru cluburi și restaurante) se ascunde o viață de-a dreptul vibrantă, specifică secolului în care trăim.
Prima oprire este la Opera Regală din Ungaria, amplasată pe celebrul bulevard Andrassy, cel mai cunoscut, animat și în zona căruia se află multe dintre atracțiile Budapestei.
De când am început să îmi îndrept atenția cu precădere asupra acestor oaze de cultură și de îmbogățire spirituală, le-aș spune eu, am început să îmi doresc mai mult decât simpla lor vizitare, ci să asist la unul dintre spectacolele desfășurate aici. Desigur că și vizitarea Operei este recomandată, dar sunt convinsă că o vom vedea cu totul altfel dacă vom fi și spectatori, nu doar vizitatori.
Continuăm plimbarea și ajungem la cea mai mare biserică a orașului, Basilica Sfântul Ștefan, care poartă numele primului rege și, totodată, protectorul spiritual al Ungariei.
Petreceți timp în interiorul ei, admirați-i detaliile…
…Și permiteți-i să își îndeplinească rolul pentru care a fost construită, acela de a fi un loc de rugăciune și de reculegere.
Vă recomand să urcați și în dom, se poate parcurge drumul cu liftul, pentru a observa orașul de la înălțime. Nu este singurul loc de unde putem avea o imagine de ansamblu, însă majoritatea sunt în zona Buda, amplasată pe dealuri, astfel că vom putea observa de acolo cu precădere cealaltă zonă a orașului, aflat pe malul estic al Dunării, în Pesta. Aici se află și Basilica Sfântul Ștefan și multe alte atracții ale orașului, pe care le vom descoperi în cele ce urmează.
Nu ne poate împiedica ploaia să ne urcăm în dom, nu-i așa? Ne poate diminua priveliștea, însă senzația este minunată, indiferent de anotimp și de condițiile meteo. Mai ales că ne aflăm în cea mai mare clădire din Budapesta, alături de Parlament.
Iată că am ajuns la una dintre cele mai frumoase, importante și apreciate clădiri ale capitalei vecine, atât prin ceea ce reprezintă, cât și prin felul în care este construită. Este vorba, desigur, despre Parlamentul Ungariei, a doua clădire de acest gen ca dimensiune din Europa, după Parlamentul României.
Clădirea este impresionantă prin stilul neo-gotic în care este construită. Se poate observa cu ușurință cupola centrală, în jurul căreia încăperile sunt construite simetric. Ba chiar există și două săli „absolut”, sălile de plen, una fiind folosită pentru ședințele Adunării Naționale a Ungariei, iar cea de-a doua pentru tururile ghidate ale turiștilor.
Pe aici vom pătrunde în interiorul clădirii, însă nu prin intrarea care se observă în imagine, ci printr-un pasaj care duce într-un subsol unde se află casele de bilete și punctul de plecare al tururilor ghidate.
Să începem, așadar, explorarea Parlamentului din Budapesta, o clădire care este și în interior la fel de spectaculoasă ca și în exterior.
Și să ne mutăm puțin atenția către detaliile fiecărei încăperi, decorate, așa cum puteți deduce din imagine, cu aur. Nu mai puțin de 40 de kilograme de aur de 23 de karate au fost folosite pentru construirea decorațiunilor interioare.
Clădirea numără nu mai puțin de 242 de sculpturi pe pereții ei interiori și exteriori.
Am ajuns la sala de ședințe a Adunării Generale, care este, poate, mai mică decât ne-am aștepta (sau am fi obișnuiți).
Ghidul ne va conduce pe holurile clădirii și ne va prezenta cu mândrie istoria acesteia, în care se regăsește o bună parte din istoria țării. De fapt, prima ședință a avut loc aici în anul 1896, înainte de finalizarea construcției, pentru a marca un mileniu de când maghiarii s-au stabilit în acest spațiu.
Să ne îndreptăm atenția și împrejurul Parlamentului, unde vom descoperi Muzeul de Etnografie din Budapesta, clădire care a adăpostit, vreme de 50 de ani, Palatul de Justiție.
Tot lângă Parlament vom întâlni și statuia lui Gyula Andrassy, un renumit prim-ministru al Ungariei din perioada în care aceasta a fost regat.
Parlamentul se află pe malul Dunării, așa că putem observa cu ușurință Buda, pe care urmează să o descoperim.
Va trebui să traversăm fluviul pe Podul cu Lanțuri, unul dintre podurile faimoase ale orașului.
V-am mai spus cât de tare mă fascinează Dunărea, în special în Budapesta? 🙂
Odată ajunși în dreptul Dealului Castelului, avem două opțiuni pentru a-l urca: pe jos ori cu funicularul. Eu am ales-o pe cea de-a doua, deși drumul nu este nici lung și nici dificil de parcurs.
Imediat m-am văzut în fața Castelului Buda, un important reper al vieții monarhice și o clădire ce veghează întreg orașul, putând fi observată din aproape orice punct al acestuia.
Acesta este martor al evenimentelor petrecute în aproape șapte secole, chiar dacă a suferit modificări de-a lungul timpului, din cauza bătăliilor purtate în aceste zone.
Schimbul gărzii este un moment important și reflectă elemente din cultura fiecărui popor, așa că mă bucur de aceste momente atunci când am ocazia să asist la ele.
Și am ajuns la partea cea mai interesantă, poate, și anume la panorama Pestei, imaginea de ansamblu văzută din Buda.
Și, desigur, nu putem să nu observăm Parlamentul, cea mai frumoasă clădire din Budapesta, din punctul meu de vedere (și nu numai).
Acum vom lăsa puțin în urmă zona Buda și al ei castel, pentru că ne așteaptă o surpriză binemeritată după o zi încărcată.
Este vorba de puțină relaxare la Băile Termale Szechenyi, cele mai mari băi termale din Europa.
Unde am „învins” frigul lunii ianuarie cu o baie în piscina în aer liber.
Având în vedere aburii care ocupă mai toată fotografia, este lesne de înțeles că apa este mai mult decât potrivită pentru a ne bălăci, indiferent de anotimp. Însă nu este recomandat să petrecem foarte mult timp doar aici, tocmai din pricina aburilor.
Dar nu vă faceți griji, interiorul ascunde 18 piscine plus centre SPA, printre care și celebra piscină cu bere.
Apa provine de la două izvoare termale, așa că, în afară de relaxare, se pot trata și multe deficiențe ale organismului. În plus, clădirea este spectaculoasă prin arhitectură, păstrată de mai bine de o sută de ani.
Odată cu lăsarea serii, orașul devine magic. Este îmbrăcat în lumină, clădirile sale strălucesc și te îndeamnă să le admiri îndelung. Revenim, așadar, în zona Buda, pentru că, nu-i așa, de unde se poate avea cea mai frumoasă priveliște dacă nu de la înălțime?
Prima oprire este la Catedrala Mátyás, fosta biserică a familiei regale din Ungaria, care a preluat numele regelui Matei Corvin.
Și ajungem în cel mai frumos loc din Budapesta, din punctul meu de vedere, nicicare altul decât Bastionul Pescarilor.
Clădirea este spectaculoasă prin arhitectură și prin culoarea deschisă…
…Dar și prin priveliștile pe care le oferă.
Așa-i că privim cea mai frumoasă clădire din Budapesta? 🙂
Să te plimbi pe străzile Budapestei este o încântare, iar noaptea totul pare mai frumos și mai misterios.
După atâta explorat, pesemne că ni s-a făcut foame, nu-i așa? Budapesta se mândrește cu o gastronomie bogată, dar și cu multe restaurante cu specific internațional. Unul dintre ele este cel cu specific italian al lui Jamie Oliver.
Unde puteți încerca, spre exemplu, un burger vegetal.
Ori puteți testa produsele unui restaurant cu specific grecesc…
…Cu fructe de mare delicioase.
Ori un alt restaurant cu specific italian, unde am gustat cea mai bună supă cu fructe de mare (deși pare mai mult o tocăniță)…
…Și o carne de vită delicioasă.
Ori putem încerca ceva tradițional, tot cu carne de vită…
…Sau ceva mai ușor, cum ar fi o salată.
Deserturile nu ar trebui să lipsească, nu-i așa? Prăjitură doboș…
Clătite flambante…
Găluște cu înghețată…
Ori celebrul kurtos.
Închei seara la un beach bar în interior și vă doresc călătorie frumoasă, poftă bună și să vă bucurați de oraș! Aceasta a fost Budapesta în imagini „culese” de-a lungul mai multor călătorii, fascinante și unice.
Citește și:
Am avut ocazia să trec prin acest loc frumos doar în trecere în drumul meu spre Viena. Ai dreptate, este un loc foarte frumos, iar imaginile surprinse de tine te prind în vraja tabloului acestui loc.