Brânză pufoasă, asezonată cu momente și amintiri

Sursa Foto: Delaco

„Două rațe ciufulite

Au plecat să se mărite

Și găina de sub pat:

Merg și eu la măritat!

Dar cocoșul din grădină:

Ce-ai găină, ești nebună?

Ești bolnavă de ficat

Și îți arde de măritat?”*

De curând mi-am amintit această poezie. Aveam în jur de 4-5 ani când am învățat-o și singurele momente când o recitam erau atunci când mă duceam în vizită la bunici. Momentele copilăriei, din punctul meu de vedere, sunt cele mai pufoase. Sau amintirea lor. Prin inocență, prin bucuria clipei. Bucurie pe care o regăsesc într-un cântec, într-o imagine, într-un preparat sau chiar într-o poezie care mă duce cu gândul la copilărie.

Drumul pe care deja îl învățasem, recapitularea județelor traversate, trotuarul lung, cu blocuri perfect aliniate, băncile din fața fiecărui bloc, unde alți bunici priveau cum se desfășoară viața într-un oraș care a devenit mult prea aglomerat pentru gusturile lor. Scara bunicilor, veșnic înconjurată de oaze de verdeață, persoane agitate ce traversează grăbite aleile. Și un loc de joacă unde aveau voie singuri „doar copiii mari”. Toate acestea îmi apăreau în față, de fiecare dată la fel.

„Daragă bunico …”. Așa începeau vizitele mele, cu citirea scrisorilor pe care bunica le primise de la mine în timpul anului. „Daragă” părea un termen atât de firesc la vârsta aceea, încât nu înțelegeam prea bine care este motivul amuzamentului celorlalți. Dar mă amuzam și eu, odată cu ei.

– Bunico, tu ești fan gătit? Ai venit de la casa ta? Așa îmi imaginam pe atunci, cum că bucătăria ar fi casa bunicii, deoarece era locul în care o găseam de fiecare dată când ajungeam la ea și cel în care o vedeam petrecându-și majoritatea timpului.

– Sau ești fan prăjituri? Cred că asta eram eu, de fapt…

– Bunico, știu o poezie nouă! Chiar dacă o repetam de fiecare dată când ajungeam la ea, tot nouă mi se părea. Sau timpul prea lung, de fapt…

– „Două rațe ciufulite...” Erau ciufulite sau crăcănate? Dar oare rațele astea mănâncă brânză?

Nu apucam să termin poezia, că mă și repezeam la pianina din camera de zi. Pe vremea aceea trăiam cu impresia că știu să cânt (sau ceilalți m-au lăsat să trăiesc cu această impresie, ba chiar m-au încurajat). Între timp, am descoperit că sunt doar fan muzică, nu și fan cântat. Vă puteți imagina ce armonii ieșeau din degetele mele care nu doar că nu mângâiau clapele, ci chiar păreau că le chinuie. Cred că dacă portativul ar fi fost format din cremă de brânză pufoasă Delaco, mi-ar fi fost mult mai ușor să disting notele. Dar aveam improvizația perfectă: hop un sunet, hop o prăjitură pufoasă! Deodată, îmi amintesc de felul meu preferat de mâncare.

– Bunico, ce rețetă ai pentru cartofii prăjiți? Mă înveți și pe mine?

– Nu vrei tu, mai bine, o plăcintă cu brânza cea mai pufoasă?

– Brânză pufoasă? Eu credeam că pufoase sunt doar îmbrățișările. Asta înseamnă că brânza mă îmbrățișează?

– Da, draga bunicii, am pus în ea toate îmbrățișările mele.

„ Oare cum o fi făcut bunica asta?”

– Bunico, am cântat bine, ai văzut? Tu ești cumva fan Oana? Așa înțelegeam eu pe atunci, cum că ar fi fanul meu numărul unu, pentru că părea să o încânte momentul artistic oferit. Și cred că, în inocența mea de copil, aveam dreptate. Bunicii i se părea minunat tot ceea ce au făceam și se străduia de fiecare dată să ne creeze nu doar cele mai pufoase momente, ci și cele mai dulci amintiri.

Și așa începea orice vizită la bunici. Cu bunica mereu în bucătărie, cu pianina care mă aștepta să îmi exersez „talentele”, cu plăcinte pufoase, cu veșnica poezie, mereu aceeași și de fiecare dată, alta. Și îmi dau seama, gândindu-mă la ea, că pufos înseamnă pur. Înseamnă inocent. Înseamnă întoarcere la copilărie. Înseamnă cartofi prăjiți și plăcintă și pianină și scrisori și cele două rațe ciufulite. Plus o găină! Înseamnă eternitate. Înseamnă păstrarea unor emoții și a unor senzații pentru totdeauna. Înseamnă gustul pe care nimeni nu îl va putea reproduce. Gustul copilăriei este acum gustul pufos al revederilor. Al momentelor petrecute împreună. Gustul pe care îl descopăr în crema de brânza pufoasă Delaco. Gustul care mă face să mă simt din nou copil. Crema de brânză pufoasă Delaco îmbină toate aceste percepții, ba chiar mai mult. Aduce cu ea acele amintiri pe care vrei să le retrăiești și pe care le cauți de fiecare dată când ai ocazia.

„Două rațe ciufulite

Au plecat să se mărite

Și găina de sub pat:

Brânză pufoasă ați luat?”