Despre Bangkok se pot spune multe și chiar și sentimentele mele sunt contradictorii. Dacă vii din oricare altă zonă a Thailandei, prima senzație este înșelătoare, pentru că ai impresia că ai ajuns într-o altă țară. Zgârie-norii care domină linia orizontului în oricare parte am privi sunt prima – și cea mai puternică – imagine pe care orașul ți-o oferă. Mai apoi, ești întâmpinat de un trafic care face cinste țărilor asiatice și, dacă ai avea vreo clipă senzația că totul se termină odată cu lăsarea serii, ei bine, permite-mi să te dezamăgesc. Cum aerul este aproape irespirabil în timpul zilei, seara orașul se aglomerează nu doar de mașini, ci și de oameni, astfel că, în zonele sale cele mai populate, va fi o adevărată provocare să te deplasezi inclusiv pe jos. Dacă ți-ai imaginat că la 12 noaptea oamenii se vor retrage către casele lor, te-ai înșelat. Cei mai mulți dintre turiști aleg înălțimea zgârie-norilor, unde poți avea garanția că fugi, chiar și pentru puțin timp, de aglomerația orașului, și așa am ales și eu să închei una dintre serile din veșnic agitata capitală a Thailandei, la un sky bar aflat la etajul 46.

Dacă vă întrebați unde puteți găsi un astfel de loc, răspunsul este simplu, căci majoritatea zgârie-norilor din Bangkok au amenajat la ultimul etaj un local de unde se poate admira orașul. Puteți, spre exemplu, alege să vă cazați la unul dintre hotelurile care au și astfel de sky baruri, puteți opta chiar pentru renumitul Sky Bar, în incinta hotelului Lebua, unde s-a filmat renumitul Hangover – aici este ceva mai greu să găsești o masă liberă de pe o zi pe alta, cea mai indicată este o rezervare în prealabil –, sau puteți, pur și simplu, să vă inspirați de pe TripAdvisor sau de pe Google. Bangkokul nu duce lipsă de Rooftop Bars, fiind câteva zeci răspândite în întreg orașul. Atenție, însă, la traficul care nu este tocmai cel mai bun prieten al turiștilor, așa că sfatul meu este să verificați disponibilitatea localului preferat. Opțiunea mea a fost Cielo Sky Bar, din mai multe motive. Primul a fost faptul că era amplasat relativ aproape de hotelul la care am fost cazată, iar al doilea a fost acela că nu era necesară o rezervare (deși este indicată una), așa că am găsit rapid o masă disponibilă.

Un lucru care mi-a confirmat faptul că Bangkok este orașul în care contrastele sunt, poate, mai vizibile decât în oricare alt loc a fost „priveliștea” de la baza construcției, unde localnicii comercializau preparate tradiționale, inclusiv crocodil la proțap. Ca să fiu foarte sinceră, nu am fost prea convinsă de acest lucru până în momentul în care l-am întâlnit. Deși părerea generală aceasta este, că în Bangkok contrastele sunt foarte puternice, am fost tentată să cred că intervine subiectivitatea, doar că s-a adeverit cam tot ceea ce citisem anterior (cu excepția faptului că mirosul este greu de suportat; aerul este, într-adevăr, aproape fierbinte, în timpul zilei clădirile și asfaltul accentuează senzația de sufocare, însă nu mi s-a părut urât mirositor). Așadar, lumea care se desfășoară pe verticală pare ireală dacă ne raportăm la simplitatea vieții care se întinde pe orizontală.

După ce impactul vizual a fost depășit, am ajuns în interiorul clădirii, unde nimic nu semăna cu ceea ce se derula în exterior. Aici, totul era extrem de elegant, de la recepția de unde am fost anunțați la bar, astfel că masa noastră era deja pregătită, la liftul care în doar câteva secunde a parcurs cele 46 de etaje, și până la localul ce oferea posibilitatea oaspeților de a alege o masă în interior sau la terasă.

Nu este obligatoriu un dress code, însă, având în vedere decorul, locul unde ne aflăm și faptul că întreaga seară suntem acompaniați de o trupă care oferă concerte live, este bine să avem cu noi și altceva în afară de șlapi și de pantaloni scurți. 🙂 Nu vă imaginați că o astfel de ieșire vă va provoca o mare pagubă în buget, chiar dacă prețurile sunt ceva mai ridicate decât cele cu care Asia ne-a obișnuit, însă, chiar și așa, sunt comparabile cu o ieșire pe centrul vechi din București. Sau chiar mai mici.

La etajul 46, aerul pare mai rece, orașul pare mai mic, tu te simți mai mare. Sub picioarele tale, 10 de milioane de locuitori vibrează, iar lor li se adaugă miile, zecile sau sutele de mii de turiști – lumea de sus pare că nu știe ce se întâmplă cu lumea de jos și invers. În câteva secunde, preț de 46 de etaje, agitația scade în volum până la deplină liniște.

O seară la un sky bar este doar una dintre modalitățile de a „gusta” din ceea ce are de oferit orașul. Aici, viața simplă a asiaticilor se transformă în strălucirea zgârie-norilor. Bangkok, deși mi s-a părut de cele mai multe ori sufocant, are această capacitate, de a te transpune pe loc în două lumi diferite și la fel de fascinante.

De a te face să uiți, pe moment, că te afli în Asia, într-un continent al oamenilor simpli și muncitori.

De a te abandona vântului și aerului care se răcește proporțional cu înălțimea la care te afli.

De a te face să îl iubești și să îl urăști în egală măsură.

De a-ți crea controverse în gânduri și în simțiri.

De a fi diferit de orice altceva ai vizitat anterior.

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

 


Citește și: Vacanță în Phuket – Top 10 obiective turistice și activități de neratat pe insulă