Select Page

Autor: Oana Grozavu

Dimineți în mijlocul naturii la Hotel Krone

Atunci când mă plimb în mijlocul naturii, mă simt liberă, în cel mai pur mod. Mă simt liberă de orice gând care mi-ar putea alunga, chiar și pentru o clipă, sentimentul că mă aflu într-o altă lume, mai liniștită, mai frumoasă. Dar ce se întâmplă atunci când te trezești în mijlocul naturii? Când îi respiri aerul proaspăt încă de la primele ore ale dimineții? Ei bine, despre acest lucru vă voi povesti în articolul de astăzi, despre unele dintre cele mai frumoase nopți petrecute în Vorarlberg, Austria, cele de la Hotel Krone. Poate că mai corect ar fi fost...

Citește mai departe

Zadar – locul în care marea cântă și soarelui îi este adus un tribut

Eram aproape de finalul excursiei în Croația, iar o nouă țară aștepta să o descopăr. Credeam că vizitasem cele mai atrăgătoare orașe ale țării și, oarecum, nu mă mai așteptam să fiu surprinsă. Am ales să petrec o noapte în Zadar, un alt oraș de pe Coasta Dalmată, dintr-un singur motiv: pentru că imaginea mea despre oraș era aceea a mării care cântă. Și pentru că voiam să văd și eu acel loc în care magia este posibilă. În rest, nu cunoșteam mai nimic despre acest oraș, ci doar îmi aminteam că, prin primăvara anului trecut, am descoperit întâmplător...

Citește mai departe

Muzeul Astra din Sibiu – inaugurări în ritm de nuntă și pe sunet de fanfară

Se întâmplă frecvent ca, la Muzeul Astra din Sibiu, să fie inaugurate case aduse din diverse județe transilvănene. Și se întâmplă ca aceste inaugurări să fie realizate cu fast, în atmosferă de sărbătoare. Întreaga comunitate se reunește pentru a prezenta, pentru a se bucura și pentru a se mândri cu noua locuință ce va să ocupe aleile muzeului. Dar nu vă imaginați că acesta este un procedeu prea simplu, ba, din contră, are în spate o muncă de luni de zile, în care întreaga echipă responsabilă cu respectivul proiect desface casele ce urmează a fi aduse pe aleile muzeului...

Citește mai departe

La pas pe străzile din Split

Orașul Split m-a găsit undeva la jumătatea excursiei din Balcani, sau chiar la mai bine de jumătate. De fapt, eu l-am găsit pe el, cu aceeași dorință de a-l descoperi, la fel ca pe toate celelalte vizitate anterior. Oboseala începuse să își spună cuvântul, soarele puternic accentua această senzație (este unul dintre cele mai însorite orașe ale Europei), așa că am încercat să îl descopăr la pas, încet, în liniște. Atât cât timpul mi-a permis, bineînțeles. Fără a folosi mașina personală ori vreun mijloc de transport, plimbându-mă, în mare parte, pe bulevardele largi și aerisite, ori pe faleză, până...

Citește mai departe

O zi în lumea cosmeticelor – vizită la ferma Ingo Metzler și la magazinul Susanne Kaufmann din Vorarlberg

Despre excursia în Vorarlberg, Austria, v-am povestit în nenumărate rânduri și încă am multe lucruri de împărtășit. Astăzi o să vă povestesc despre oameni. Oameni simpli, cu idei la fel de simple, dar în care au crezut cu tărie. Care au reușit să își vadă visurile îndeplinite și care continuă să și le dezvolte. Oameni care acum și-au transformat munca în adevărate branduri recunoscute și premiate la nivel național și internațional. Este vorba despre același domeniu, dar aplicat în mod diferit. Mă refer aici la dragostea pentru cosmetice, privită din unghiuri diferite, la ferma Ingo Metzler și la magazinul...

Citește mai departe

Mostar – surpriza anului 2017

Se întâmplă, de multe ori, să ajung în locuri despre care nu m-am informat aproape deloc înainte, sau care poate că nici nu se aflau în planul meu inițial. Și se întâmplă frecvent ca aceste locuri să îmi ofere unele dintre cele mai puternice lecții. De fapt, călătoriile în sine m-au învățat să renunț la prejudecăți, m-au învățat că, dacă pornim cu mintea și sufletul deschise și dacă observăm frumusețea din jurul nostru, vom descoperi că aceasta există în orice colț al lumii. Povestea de astăzi este despre o destinație despre care nu se vorbește atât de mult pe...

Citește mai departe

Am fost nominalizată pentru titlul de Cel mai Popular Blogger de Travel din România!

De când mi-am descoperit pasiunea scrisului, completată de cea a călătoritului, mi-am concentrat toată energia în această direcție. Iubesc să arăt, prin exemplul personal, că visurile sunt făcute pentru a fi îndeplinite. Că tot ceea ce ne oprește suntem noi, sunt temerile la care trebuie să renunțăm și curajul pe care trebuie să îl descoperim în interiorul nostru. Atât. Și nici nu trebuie prea mult curaj să facem acest lucru, ci doar să credem în noi. Din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai mare realizare pe care orice persoană o  poate avea, aceea de a crede în...

Citește mai departe

O zi pe Insula Lokrum, denumită „Insula Regilor”

După ce alergi, precum un copil, pe treptele din marmură ale orașului Dubrovnik, ascunzându-te, parcă, după fiecare colț de clădire, ajungi, într-un final, în locul în care zidurile cetății se unesc cu Marea Adriatică. Spun că alergi, deși aceasta este una dintre cele mai relaxante plimbări, deoarece simți că sufletul îți fuge după fiecare mister ce pare că se ascunde aici. Și, în goana lui nebună, se oprește, preț de o secundă, la fiecare oblon colorat ori la fiecare zid, după care descoperă altele și altele. Alergi, pentru că îți dorești să cuprinzi cu privirea, cu mintea, totul, deodată....

Citește mai departe

Ce experiență din trecut ți-a transformat prezentul?

Pornind de la o întrebare pe care am primit-o la ediția din acest an a celei mai mari conferințe de social media din România, Webstock, am încercat să caut un răspuns, fapt ce m-a determinat să îmi pun și mai multe întrebări. Și să mă gândesc la parcursul meu din ultimul timp, mai exact ultimul an și jumătate. Pentru că, așa cum ați ghicit, în prezent, aproape toate gândurile și o bună parte din energia mea se îndreaptă către blogul meu, Visător prin lume, pentru dezvoltarea lui, pentru transformarea lui într-un spațiu unde toți cei interesați să primească răspunsurile pe care le caută....

Citește mai departe

Căutându-l pe Dracula, l-am găsit pe Vlăduts

Nu vă imaginați că am pornit spre Transilvania, spre Castelul Bran, mai exact, cel în jurul căruia s-au brodat tot felul de legende și cel care atrage anual numeroși turiști străini și români, deopotrivă. Și nici că mi-am îndreptat atenția către Târgoviște, orașul meu natal, cel care a fost cetatea unde a domnit Vlad Țepeș, devenit, în urma viziunii lui Bram Stocker, Dracula. Nu, doar am răspuns afirmativ invitației primite de la Romanian Art&Craft de a face parte din una dintre miile de povești create în jurul acestui personaj. Mai exact, acum o săptămână, am pornit pe urmele lui...

Citește mai departe

Dubrovnik – locul în care istoria se întâlnește cu prezentul

Dubrovnik, orașul care pare că și-a croit drum în Marea Adriatică, este, fără discuție, una dintre cele mai frumoase destinații de pe Coasta Dalmată și una dintre primele alegeri atunci când planificăm o vacanță în Croația. Micul oraș, bătrânul oraș, vechiul oraș, toate reunite în spatele unor ziduri înalte de 25 de metri, unde întreaga viață din Evul Mediu părea că se termină seara, ca, mai apoi, să înflorească dimineața. Spun micul oraș, deoarece nu este nici prea extins și nici prea populat (mă refer doar la localnici, care sunt în jurul a 42.000), atât în zona veche cât...

Citește mai departe

Mâine pornesc către Webstock 2017!

Se întâmplă mâine, la JW Marriott Grand Hotel. Este vorba despre cel mai mare eveniment de social media din România, Webstock. Este al doilea an consecutiv când particip și mă declar la fel de nerăbdătoare ca prima dată. Anul trecut, acesta era primul eveniment de acest gen la care participam, la scurt timp după ce blogul meu a devenit realitate. Urma să cunosc oameni cu pasiuni similare cu ale mele, urma să le descopăr poveștile, urma să îi întâlnesc pe mulți dintre cei pe care îi urmăream de ceva timp în mediul online, pe care îi admiram și din...

Citește mai departe

Abonare la Noutăți

Pentru cele mai noi experiențe, abonați-vă la noutățile mele.


Facebook

Despre Mine

  • Oana Grozavu



    Numele meu este Oana, iar când nu scriu despre destinațiile trecute, visez la cele viitoare. Port în ochi strălucirea fiecărui oraș vizitat și încerc să transmit atmosfera pe care o simt în fiecare călătorie. Pentru că despre asta este vorba, despre ceea ce fiecare loc ne transmite, despre emoția pe care ne-o creează și despre bucuria cu care povestim apoi.

Destinații

Austria
Bosnia-Herțegovina
CehiaCipru
Croatia
Estonia
Franța
Finlanda
Grecia
Italia
Letonia
Lituania
Malta
Muntenegru
Polonia
Portugalia
RomaniaRepublica Moldova
Serbia
Slovacia
Slovenia
Spania
Ungaria
Vatican