A venit momentul să pornesc într-o nouă aventură! Timp de două săptămâni mă găsiți prin Balcanii de Vest, mai exact, voi explora Serbia, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina, Croația și Slovenia. Sunt tare încântată să vă prezint acest proiect, unul dintre cele mai ample din care am făcut parte și realizat complet de mine. Un proiect căruia li s-au alăturat mai mulți parteneri, incluzând hoteluri și companii care se ocupă cu administrarea diverselor obiective turistice din zonele pe care urmează să le descopăr. Am emoții, pentru că va fi un traseu nu tocmai scurt, cu multe obiective de vizitat, cu multe opriri, cu multe ore petrecute în mașină, dar cu multe amintiri, la final.

De ce „Be a Balkan in the middle of the Balkans”? Și de ce tocmai acum pornesc în descoperirea acestor țări, care sunt atât de apropiate de România? Pentru că am realizat că uneori este suficient să privim în jurul nostru și vom descoperi lucruri pe care înainte poate că nu le vedeam. Lucruri care au fost întotdeauna lângă noi, dar, de cele mai multe ori, ideea de „evadare” aduce cu ea și destinații mai îndepărtate. Sau dorința de a pleca mai departe.

Așadar, acum voi încerca să descopăr oameni asemenea nouă, să mă identific cu ei, să aflu ce însemnătate au pentru ei toate obiectivele pe care noi le vizităm în fugă, iar apoi doar ne amintim de ele. Însă, pentru locuitorii respectivelor țări, aceste obiective sunt întotdeauna lângă ei, sunt motivele lor de mândrie, sunt cele care au rezistat de-a lungul anilor, de-a lungul episoadelor mai puțin fericite ale istoriei, de-a lungul încercărilor la care natura le-a supus, devenind, astăzi, atât de spectaculoase tocmai prin prisma transformărilor de care au avut parte.

Istorie, natură, oameni, gastronomie, cu deosebiri și asemănări, cu lucruri care le conferă unicitate și cu elemente care ne apropie unii de alții. Pe acestea voi încerca să le descopăr în această perioadă și să le transpun, prin prisma emoțiilor, în imagini și cuvinte. Mă puteți urmări atât pe rețelele de socializare (Facebook și Instagram), cât și aici, pe blog, unde voi încerca să prezint fiecare etapă a călătoriei.

În această noapte am pornit la drum, iar după-amiază ne auzim din Belgrad, prima oprire. Aici, gazda mea va fi Metropol Palace, un hotel pe care abia aștept să îl descopăr. Cred că după orele petrecute în mașină, SPA-ul de care dispune va fi cel de care mă voi bucura cel mai tare, înainte de a porni în explorarea orașului. Sunt nerăbdătoare să descopăr și cea de-a patra capitală pe care o traversează Dunărea, singura pe care nu am vizitat-o până acum. Sunt nerăbdătoare să îmi cunosc gazdele și, totodată, primii parteneri din acest proiect.

Hotel Metropol Palace Belgrad

Hotel Metropol Palace Belgrad

Hotel Metropol Palace Belgrad

Următoarea noapte mă va găsi într-o altă țară, într-o altă capitală, în Podgorica, la Hotel Hilton Podgorica Crna Gora. Drumul prin Muntenegru am aflat că este unul cu adevărat spectaculos, așa că probabil că mă voi opri de multe ori pe traseu, deoarece mă aștept să îmi doresc să fotografiez tot ceea ce descopăr. 🙂 Am auzit povești extrem de frumoase despre această țară de la tatăl meu, care a vizitat-o acum câțiva ani, iar, de atunci, vorbește cu o energie molipsitoare despre ea. Acum a venit momentul să trăiesc propriile momente aici și să mă bucur și eu de aceste peisaje incredibile.

Hilton Podgorica Crna Gora

Hilton Podgorica Crna Gora

Hilton Podgorica Crna Gora

Urmează apoi două nopți la Budva, la Hotel Splendid Conference & Spa Resort. Aici mă voi relaxa ceva mai mult, având în vedere faptul că voi sta două nopți și că voi reuși să mă așez într-un loc, fără să desfac bagajele seara și să le refac a doua zi. Mi-am propus să explorez Budva, una dintre cele mai spectaculoase destinații din Muntenegru, Kotor, unde se află cel mai sudic fiord european și Perast, un frumos sat pescăresc, care mi-a fost recomandat de către Marcela Natașa.

Desigur că îmi voi rezerva timp și pentru a face puțină plajă, mai ales că nu o voi putea evita nici dacă intenționez să fac acest lucru, având în vedere amplasarea hotelului.

Splendid Conference & SPA Resort, Budva

Splendid Conference & SPA Resort, Budva

Splendid Conference & SPA Resort, Budva

Splendid Conference & SPA Resort, Budva

Splendid Conference & SPA Resort, Budva

După aceste trei nopți petrecute în Muntenegru, voi porni către Croația, unde am ca destinații Dubrovnik, Split, Zadar și Zagreb, fără a rata celebrul Parc Național Krka, ori una dintre cele mai frumoase atracții naturale ale țării, Parcul Național Lacurile Plitvice. Și, pentru că Bosnia-Herțegovina este la doar o aruncătură de băț, am decis să descopăr puțin și din această țară, așa că una dintre opriri va fi la Mostar.

Ultima țară vizitată va fi Slovenia, unde mi-am propus să descopăr Ljubljana, peștera Postojna și lacul Bled. Compania care administrează peștera Postojna, Postojnka Jama, mi-a oferit acreditare pentru a realiza niște materiale superbe (sper eu 🙂 ) despre întreg parcul care cuprinde unele dintre cele mai apreciate obiective turistice ale întregii țări. Este vorba despre peștera mai sus menționată, castelul Predjama, Viviarium Proteus, precum și expoziția despre viața oamenilor preistorici. Aceia pentru care astfel de peșteri erau adăpost.

Castelul Predjama

Peștera Postojna

Expoziția

La finalul excursiei, o plimbare cu barca pe lacul Bled va fi precum o deconectare. Sau o conectare cu natura. Mai ales că întreg traseul îmbină foarte frumos elemente naturale, elemente istorice, ori elemente arhitecturale.

Am ales să realizez această călătorie în totalitate cu mașina, pentru a putea explora cât mai mult. Mai ales că în ultimul an au devenit din ce în ce mai dese aceste excursii și a început să îmi placă din ce în ce mai tare această independență. Despre excursiile cu mașina am scris pe larg aici, voi reveni cu informații noi la finalul călătoriei.

Ne-am pregătit asigurările de călătorie și cele ale mașinii, ne-am documentat cu privire la condițiile de călătorie din fiecare dintre aceste țări, mai ales că trei dintre ele nu sunt state membre ale Uniunii Europene (Serbia, Muntenegru și Bosnia-Herțegovina), am făcut întreg traseul. Dacă aveți sugestii legate de aceste 5 țări, nu ezitați să mi le transmiteți! 🙂