Iată, dragi visători, că a venit momentul să anunț cu mare bucurie o nouă aventură! În aceste momente mă aflu în aeroport și mă îndrept cu pași rapizi către o nouă destinație, și anume capitala Suediei, orașul Stockholm. Țările Nordice au rămas mult prea puțin explorate de către mine, așa că am decis că este cazul să remediez această situație. 🙂 Acum câțiva ani porneam cu feribotul din Tallinn către Helsinki, iar cel din urmă mi-a rămas în minte drept unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am vizitat, iar, în acel moment, mi-am promis că voi vizita și țările vecine, care mă aștept să fie la fel de fascinante.

Am ales să dedic câteva zile „Veneției Nordului”, așa cum este denumit acest oraș, și aștept cu mare nerăbdare să îi descopăr insulele, să îi traversez podurile, să mă plimb prin fascinantul centru vechi, cu ale lui clădiri colorate, și să admir, deopotrivă, arhitecturile moderne, dar și pe cele medievale. Voi descoperi principalele atracții ale orașului cu sprijinul Oficiului de Turism din Stockholm, în cadrul proiectului „Be a Dreamer in Stockholm”, proiect de care sunt tare încântată și prin intermediul căruia îmi doresc să vă prezint capitala Suediei văzută prin ochii unui visător. Tot ce îmi doresc acum sunt zile lungi și seri pe măsură. 🙂

Ați vizitat această destinație? Dacă da, v-aș fi recunoscătoare dacă mi-ați oferi sfaturi cu privire la locurile pe care nu trebuie nicicum să le ratez. Dacă nu, poate v-ar interesa ceva anume, așa că nu ezitați să îmi spuneți într-un comentariu ce anume v-ar plăcea să aflați despre orașul Stockholm. Nu uitați să fiți alături de #VisătorPrinLume și de #VisătorÎnStockholm și pe Facebook și Instagram, unde voi încerca să prezint fiecare loc în care mă voi afla. 🙂 Călătorii frumoase vă doresc, cu multe povești de neuitat!


Sursă imagine: pixabay.com