Am fugit de soare până am ajuns în mijlocul pădurii tropicale

Nu vă speriați, nu aș putea vreodată să prefer alt anotimp în defavoarea verii, sau a anotimpului secetos, depinde pe ce parte a planetei ne aflăm. În Thailanda, în perioada care corespunde iernii din România este plină secetă și nu doar diferențele de temperatură sunt ușor de resimțit, ci și umiditatea ridicată, astfel că, dacă vreo clipă mi-am imaginat că voi putea să colind întreaga zi locurile incluse în traseul meu, realitatea mi-a demonstrat că zonele răcoroase sunt mai mult decât binevenite. Și așa am ajuns în mijlocul pădurii tropicale, pentru prima dată în viața mea, unde nu doar gramul de răcoare mi-a făcut mai frumoase momentele (deși au părut ore) petrecute acolo, ci și ceea ce am descoperit.

Primul impact este cel vizual, și anume vegetația bogată, însă, pentru că Chiang Mai, căci despre el vorbesc acum, a fost a doua zonă din Thailanda în care am poposit, deja nu mai era o surpriză pentru mine – veneam din Phuket, cea mai mare insulă a țării, unde zonele verzi ocupă mai mult de 60% din suprafață. De îndată ce am coborât din mașină – am ajuns aici însoțiți de un localnic care ne-a fost ghid pe parcursul întregii zile –, am descoperit o altă realitate. Am auzit mai puternic decât oricând freamătul naturii, m-am văzut înconjurată de copaci mai înalți decât oriunde altundeva, am admirat mai mulți fluturi decât am văzut vreodată – aveam să întâlnesc și mai mulți la o fermă dedicată lor, despre care puteți citi aici – și am asistat chiar și la o ceartă între maimuțe – doar le-am auzit, însă am putut să observ aceste animale în mediul lor, într-o altă zonă, la Big Buddha din Phuket.

Scopul pentru care eu mă aflam aici nu era umbra – care, între noi fie vorba, era doar puțin sesizabilă –, ci o cascadă pe care doream să o vizitez. Între timp, am urcat un nivel mai sus și am descoperit încă una și, de fapt, am aflat că sunt vreo nouă, însă m-am mulțumit doar cu două. Din păcate, din cauza secetei, nici apa nu era atât de abundentă, dar era suficientă, însă, pentru a putea admira cât de frumos se încadrează în peisajul general.

Această vizită scurtă, în afara orașului Chiang Mai, a fost doar una dintre activitățile unei zile lungi, alături de vizitarea a două temple, o oprire în satul în care trăiește tribul cu femeile cu gâtul lung, admirarea unei ferme de orhidee și a uneia de fluturi și, după lăsarea serii, o plimbare prin oraș și un mic tur al localurilor de aici.

Încerc, pe cât posibil, să includ în călătoriile mele și mici escapade în natură, cu atât mai mult atunci când vorbim despre o vegetație atât de bogată și despre peisaje atât de frumoase și de diferite, totodată, precum cele din Thailanda. Spun diferite, pentru că țara se bucură de toate formele de relief, iar acestea se schimbă treptat pe măsură ce părăsim sudul și ne îndreptăm către nord.

M-am bucurat de această pădure și m-am simțit în deplină siguranță, deși nu aveam nici cea mai vagă idee ce se ascunde aici, ce insecte urmează să întâlnesc sau chiar animale. Ce-i drept, insectele nu m-au ocolit de tot, am plecat cu mici semne provocate de înțepături, dar care au dispărut în câteva ore. Traseul este unul foarte ușor, ba chiar este mult spus traseu, pentru că este destul de puțin de mers din parcare până la prima cascadă, iar între cele două distanța este una scurtă. Nu necesită o ținută specială – a se observa din fotografii ținuta mea, care nu mi-a cauzat probleme în niciun moment – și nici antrenament, însă trebuie avută grijă, însă, dacă vă apropiați prea tare de cascadă, pentru că pietrele pe care curge apa alunecă foarte tare.

Aerul pare mai curat, fiindcă poluarea este o mare problemă în Thailanda, în special în zona de nord a țării, când, în lunile februarie-martie, fermierii dau foc culturilor de orez, iar fumul provocat îngreunează foarte tare aerul. Nu trebuie să vă surprindă dacă veți vedea foarte mulți localnici cu măști pe față, doar se protejează de poluare. Se spun multe despre această situație și am observat că tendința generală este de exagerare, atât din partea celor care povestesc, cât și din partea celor care caută sfaturi.

La jumătatea lunii martie, atunci când am vizitat eu zona, m-am plimbat de dimineață până noaptea târziu fără nicio teamă și nici nu am întâmpinat probleme din cauza aerului. Este posibil ca nivelul maxim al fumului să fie ceva mai devreme, la finalul lunii februarie, de exemplu, este posibil să fi avut eu noroc, însă nu am anulat excursia în această zonă din pricina poluării. Aceasta există, într-adevăr, însă singurele momente în care am simțit că mă afectează au fost atunci când era aproape imposibil să observ în zare o priveliște frumoasă. În rest, tenul, părul sau plămânii mei au rămas în perfectă stare după zilele petrecute aici. 🙂

Dar, pentru că pădurea este un loc ferit și (încă) neatins de mâna oamenilor, se simte, desigur, o altă calitate a aerului. Aceasta, alături de peisajele întâlnite și de energia pe care doar atunci când te conectezi cu natura o poți simți, sunt motive mai mult decât suficiente pentru a părăsi pentru scurt timp orașul. Oricât de frumos ar fi Chiang Mai și oricât de fain ar fi vibe-ul pe care îl transmite, părerea mea este că unele dintre cele mai frumoase locuri se află în afara lui, iar această pădure tropicală este doar unul dintre exemple – practic, ceea ce eu am vizitat este o mică parte din pădurea care înconjoară orașul.