Select Page

Rezultatele căutării pentru: iordania

10 obiective turistice din Iordania

Pe măsură ce avionul coboară către aeroportul din Amman, o întindere deșertică ni se arată în față, în stânga, în dreapta. Peste tot. O întindere care face ca totul să stea în loc, topit, parcă, de razele soarelui care pare mai puternic decât în oricare alt loc. Este început de octombrie, iar cele aproape 40 de grade din termometre sunt chiar mai blânde — de fapt, este cea mai bună perioadă pentru a vizita lumea arabă, căci ziua încă este suficient de lungă, iar căldura nu este chiar atât de copleșitoare. Mă aflu din nou aici, iar inima vrea...

Citește mai departe

Istoria, peisajele și distracția din Aqaba, Iordania

Prima dimineață petrecută în Iordania m-a găsit în Aqaba, pe țărmul Mării Roșii, după ce, cu o seară înainte, străbătusem întreaga țară pentru a ajunge aici. Drumul de la Amman până în sud a fost foarte variat și am putut, astfel, să am un prim contact foarte puternic cu viața localnicilor mai departe de obiectivele turistice. Am străbătut localități aparent luminoase, dar care ascundeau un nivel de trai foarte scăzut – diferențele dintre destinațiile incluse în circuitul turistic și localitățile simple sunt enorme și, de cele mai multe ori, există inclusiv în zonele cu foarte mulți turiști.   Bine...

Citește mai departe

Top 20 cele mai frumoase fotografii din Iordania

Aventurile mele din Regatul Hașemit nu sunt nici pe departe de a se fi încheiat, ba, din contră, mai am multe experiențe despre care abia aștept să vă povestesc – fiecare zi m-a găsit în alt oraș, în fiecare noapte am dormit în alt loc, din sudul și până în nordul țării. Însă, până voi reveni cu alte povești – doar am zis că aceasta a fost cea mai complexă excursie în care am fost până acum -, o să vă prezint cele mai frumoase fotografii din Iordania, care ilustrează o parte dintre locurile încărcate de istorie, peisajele sălbatice,...

Citește mai departe

Sfaturi pentru a vă organiza o excursie în Iordania

Se apropie momentul aterizării și o mare pustietate mi se înfățișează – așa pare Iordania privită din avion, un spațiu complet deșertic unde, pe alocuri „răsare” câte o clădire. Încep în scurt timp să o descopăr și, încă din prima seară, ajung la concluzia că aceasta va fi una dintre cele mai frumoase excursii de până acum. Ciudat mod de manifestare are mintea asta, de formulează concluziile încă de la începutul poveștii! Miros de mare, nisip cărămiziu, temple sculptate în calcar, stânci a căror coloristică ar face invidios orice designer, localnici primitori și care, chiar dacă vor să te păcălească,...

Citește mai departe

Am plecat în Iordania!

Vi s-a întâmplat vreodată să aveți certitudinea unor lucruri pe care nu le-ați trăit și, totuși, să vi se pară foarte reale, ca și cum cândva au făcut parte din viața voastră? Unele dintre cele mai puternice emoții pe care locurile nedescoperite încă mi le pot trezi sunt cele legate de deșert, ca și cum îi aparțin și el îmi este prieten și confident. Ca și cum ne cunoaștem din alte timpuri și tot ce a lipsit până acum a fost reîntâlnirea. Ce plăcută este nerăbdarea atunci când ceva pe care ți l-ai dorit de mult timp este pe...

Citește mai departe

7 obiective turistice din Antalya de neratat într-un sejur în Turcia

„Bine ați venit în Antalya!” se aude la ieșirea din aeroportul care deservește această regiune a Turciei. Da, în română, pentru că poporul turc, ospitalier prin definiție, a făcut tot posibilul ca șederea noastră să fie una cât mai plăcută. Urma să petrec câteva zile în Belek, la Xanadu Resort High Class, aflat în oferta Coral Travel România, iar sufletul meu dansa de nerăbdare să descopere cele mai frumoase obiective turistice din Antalya. Dansa și corpul, sinceră să fiu, pentru că primirea a fost cu dans, muzică și cocktailuri — încă din aeroport, însă petrecerea a continuat la hotel și...

Citește mai departe

Peripeții din vacanțe și de ce nu călătoresc fără asigurare de călătorie

„Mai sunt 30 de kilometri până în Giurgiu, ce bine că voi trece frontiera pe lumină! Dar, ce este zgomotul acesta? Nu cumva… e pană!” — așa mi-am amintit că orice drum pe care îl parcurg, oricât de scurt ar fi, atrage în jurul lui evenimente care pot fi încadrate în categoria „peripeții din vacanțe”, așa că o asigurare de călătorie este unul dintre lucrurile care nu îmi lipsesc vreodată din bagaj. Inclusiv cu asistență rutieră, atunci când mă deplasez cu mașina. Partea bună este că nu am fost nevoită să o folosesc. Partea și mai bună este că, după câteva căutări...

Citește mai departe

Unde călătorim primăvara aceasta? 10 recomandări de călătorie

Temperaturile ridicate din ultima perioadă ne sporesc dorința de a călători și, pentru că primăvara este un anotimp ideal pentru a descoperi lumea — ziua este mai lungă, atmosfera nu este sufocantă —, am reunit pentru astăzi 10 recomandări de călătorie, cu mențiunea că lista nu reprezintă vreun top, că fiecare destinație propusă poate fi vizitată în orice moment al anului, însă, având în vedere că sunt țări cu un climat ceva mai călduros decât al nostru, recomand cu precădere acest anotimp.   1. Malta   Mica insulă aflată în sudul Italiei (care este, de fapt, un arhipelag), se poate...

Citește mai departe

Plimbare prin Hurghada, Egipt

Pe măsură ce avionul se apropie de sol, deșertul începe să domine priveliștea. Mi-a fost dor de întinderile de nisip care se mișcă în bătaia vântului, mi-a lipsit să mă aflu în mijlocul dunelor și să simt că totul în jurul meu se învârte, în timp ce eu stau pe loc. Urmează să aterizez pe Aeroportul Internațional Hurghada, iar aceasta va deveni a treia localitate de la malul Mării Roșii, din tot atâtea țări, pe care am s-o descopăr (am povestit despre Eilat, Israel, și despre Aqaba, Iordania, în articole dedicate).   Majoritatea pachetelor turistice către Egipt au ca...

Citește mai departe

Călătoriile înseamnă libertate

Un aer rece începuse să învăluie dunele deșertului Wadi Rum. Culorile roșiatice ale nisipului păreau că se împletesc cu cele ale cerului. Pe măsură ce soarele cobora, poveștile pe care le auzeam se amplificau. Lângă mine stătea un beduin iordanian, un spirit care știa să își trăiască libertatea și să se bucure de ea. Acela a fost unul dintre momentele în care am simțit, încă o dată (dar, cumva, mai intens decât oricând), cât de important este să fii liber — valoare pe care am apreciat-o nespus toată viața și pe care am căutat-o mereu, în tot și toate. Pentru acel...

Citește mai departe

Croazieră pe Nil | Cum se simte și ce se descoperă

Soarele stătea să apună și, odată cu sosirea nopții, urma să am timp să asimilez tot ceea ce ziua însemnase pentru mine; avusesem parte de unele dintre cele mai frumoase momente petrecute în Egipt, pe urmele faraonilor, în Luxor, însă nu știam că și următoarele zile vor fi pline de emoții și de trăiri. De fapt, emoțiile au început să pună stăpânire pe mine (mă refer la bucurie și la entuziasm) de îndată ce am pășit la bordul navei MS Emilio 5*, cea care avea să fie gazda mea într-o croazieră pe Nil, urmând să mă plimbe, timp de 3...

Citește mai departe

Egiptul mai departe de obiectivele turistice

Privesc pe geamul autocarului cum un grup de copii aleargă către mărul întins de unul dintre colegii mei și îmi amintesc că am în geantă o ciocolată (fără zahăr, ce-i drept) pe care îmi doresc să le-o ofer lor. Nu îi pot fotografia, ceva mă reține, chiar dacă, pe alocuri, am suprins în imagini și oamenii din această țară. * O localnică cu ochi blânzi îmi oferă o mână de brățări pentru 2 dolari și, la final, adaugă încă una, cadou – în total, 15 brățări. * Traversez orașul Edfu, pentru a ajunge la Templul lui Horus; în jurul...

Citește mai departe
  • 1
  • 2

Abonare la Noutăți

Pentru cele mai noi experiențe, abonați-vă la noutățile mele.


Facebook

Despre Mine

  • Oana Grozavu



    Numele meu este Oana, iar când nu scriu despre destinațiile trecute, visez la cele viitoare. Port în ochi strălucirea fiecărui oraș vizitat și încerc să transmit atmosfera pe care o simt în fiecare călătorie. Pentru că despre asta este vorba, despre ceea ce fiecare loc ne transmite, despre emoția pe care ne-o creează și despre bucuria cu care povestim apoi.

Destinații

Austria
Bosnia-Herțegovina
CehiaCipru
Croatia
Estonia
Franța
Finlanda
Grecia
Italia
Letonia
Lituania
Malta
Muntenegru
Polonia
Portugalia
RomaniaRepublica Moldova
Serbia
Slovacia
Slovenia
Spania
Ungaria
Vatican