În goana după obiective turistice, încercând să bifăm cât mai multe, excursiile devin o fungă neîncetată pe străzile orașelor vizitate. Uităm, parcă, să ne bucurăm de o vacanță, uităm că scopul principal este să ne relaxăm și ne întoarcem mai obosiți după o astfel de perioadă în care ar trebui să fie exact invers, un răsfăț binemeritat.

Vă propun în acest articol un altfel de excursie, mai liniștită, în care ne putem aloca timp să ne plimbăm în voie, să admirăm fără să fim contra cronometru, să simțim mai mult decât observăm și să ne imaginăm mai mult decât vedem.

Țările Baltice

Câți dintre voi ar opta pentru o destinație din Țările Baltice, sau chiar pentru toate 3, în detrimentul unui obiectiv foarte cunoscut și în permanență plin de turiști? Poate nu sunt destinații atât de cunoscute, poate nu ne vine nimic reprezentativ în minte atunci când ne gândim la Țările Baltice, dar, odată ajunși acolo, descoperim o altă lume. O lume relaxată și relaxantă, o lume care nu abundă de turiști, dar în care se simte un aer medieval, cu niște centre vechi intrate in patrimoniul cultural UNESCO, cu niște arhitecturi pe care le vom admira ore în șir. Descoperim un alt fel de excursii, acel gen de vacanță în care pierzi noțiunea timpului, în care fuga după obiectivele turistice nu este pe primul loc.

Letonia, Lituania și Estonia, cu ale lor capitale, Riga, Vilnius și Tallinn, sunt trei destinații care poate că nu se bucură de atât de multă mediatizare precum alte orașe europene, motiv pentru care nici nu veți descoperi foarte mulți turiști români. Poate că ar trebui să descoperim frumusețea acestor locuri și vă prezint 5 motive pentru care ar trebui să le includeți pe lista destinațiilor viitoare:

1. Relaxarea

Veți spune că oriunde în lume te poți relaxa și așa si este. Însă, dacă planul nu este să stați la soare întregul sejur și nici să petreceți prea mult timp într-un hotel drăguț, cu siguranță că vă veți plimba pe străzile orașului, în dorința de a descoperi istorie și arhitecturi, de a simți atmosfera, de a cunoaște oamenii și gastronomia.

În Țările Baltice, vă puteți plimba și relaxa în același timp. Veți putea avea parte de acel gen de sejur care se apropie cel mai mult de ideea unui concediu. Veți avea timp să contemplați, să admirați, să descoperiți încet și să vă lăsați cuceriți. Vă puteți opri la o terasă cochetă, fără să aveți sentimentul că în timpul acela ați putea viziîta două biserici și trei muzee. Veți asculta concerte stradale, având senzația că ați putea face asta la nesfârșit. Eu am fost cucerită de o interpretare la vioară a celebrei melodii Caruso, a Larei Fabian, și am simțit că se încadrează atât de bine în atmosferă, încât a întregit un tablou de seară de vară ce nu putea fi mai frumoasă de atât!

Țările Baltice

Țările Baltice

Țările Baltice

2. Chihlimbarul

Intrați de-a dreptul în lumea chihlimbarului, 90% din extracția mondială provenind din Țările Baltice. Așa că nu veți putea pleca fără un suvenir drăguț cu această piatră, rășină fosilizată de fapt, despre care se spune că alungă energiile negative. Mai ales că Țările Baltice sunt renumite pentru prelucrarea chihlimbarului, aici regăsindu-se cel mai vechi și cel mai valoros dintre toate zonele din lume de unde se extrage.

Am aflat că după furtuni puternice, chihlimbarul se poate aduna chiar de pe plajă, bucăți întregi fiind aduse la mal de către valurile mării. Am și fost într-un astfel de loc, de unde se adună frecvent această piatră devenită materie primă principală pentru bijuterii și nu numai. Am fost pe o plajă, într-un loc ce pare ascuns de ochii lumii, în care m-am simțit singură cu marea. Cred că a fost cel mai intens moment al excursiei din Țările Baltice, nu știu dacă datorită faptului că sunt o iubitoare de mare, sau dacă locul avea, într-adevăr, ceva special. Sau ambele, de ce nu?

Țările Baltice

Marea Baltică

3. Aerul medieval

Centrele vechi ale capitalelor Țărilor Baltice păstrează acel aer medieval și plin de farmec și mister, pe care îl veți simți și resimți din plin. Arhitecturile și atmosfera ce te fac să simți că pășești în alt timp sunt primele lucruri care îmi vin în minte atunci când mă gândesc la aceste țări mici și cochete. Toate păstrează amintirea anilor prin centrele vechi perfect conservate.

Veți descoperi străzi, străduțe și clădiri desprinse parcă din povești și vă veți simți ca în perioada în care meșteșugarii își făceau simțită activitatea la orice pas. Orașele istorice, sau mai exact cele care păstrează centrele vechi în modul în care ele arătau acum sute de ani, sunt cele care mă atrag cel mai mult, motiv pentru care am fost foarte încântată să descopăr cele trei capitale ale Țărilor Baltice, ce par muzee în aer liber.

Țările Baltice

Țările Baltice

Țările Baltice

4. Excursie 3 în 1

Indiferent ce oraș din Țările Baltice alegeți ca destinație principală, puteți ajunge, foarte ușor, și în celelalte capitale, distanțele fiind mici și ușor de parcurs. Este chiar indicat să le vizitați pe toate, pentru că, din punctul meu de vedere, Țările Baltice formează un pachet. Nu mă gândesc doar la Riga, Tallinn sau Vilnius, le privesc ca pe un ansamblu, și, de aceea, chiar dacă fiecare are particularitățile ei, uneori sunt ușor de confundat, tocmai pentru numeroasele asemănări dintre ele și că formează un frumos ansamblu. Distanțele sunt de aproximativ 300 km între ele și, dacă vă doriți o plimbare de-a lungul coastei Mării Baltice, să descoperiți zone puțin explorate și poate chiar sălbatice, tot ce trebuie să faceți este să alocați puțin timp pentru a călători între cele trei Țări Baltice și veți fi garantat încântați!

Țările Baltice

Țările Baltice

5. Marea Baltică oferă numeroase posibilități

O croazieră pe Marea Baltică, dacă timpul vă permite, va fi extrem de relaxantă și puteți, totodată, mări orizontul excursiei dumneavoastră. Eu am fost cu feribotul în Helsinki, plecând din Tallinn, și a fost minunat! Pentru iubitorii de mare și nu numai, o astfel de excursie este cea mai bună alegere.

Marea Baltică