Atunci când temperaturile crescute te atrag în orice perioadă a anului, atunci când aromele de pește și de fructe de mare simți că te îmbie doar dacă te gândești la aceste preparate, atunci când renumele plajelor și al peisajelor îți trezește un interes nespus, este clar, trebuie să vizitezi Tenerife. Poate pentru că Spania a fost dintotdeauna una dintre țările mele preferate, poate pentru că mi-a plăcut mereu să mă simt un mic explorator, ori poate pentru că insula promitea să îmi ofere activități pe care abia așteptam să le experimentez, vacanța mea a fost una pe care aș repeta-o oricând și pe care nu contenesc să o povestesc. Dacă doriți să întrerupeți, din când în când, șirul orelor petrecute la plajă, o să vă povestesc despre câteva activități de neratat în Tenerife, sau, cel puțin, acelea care pe mine m-au fascinat cel mai tare.

  1. Plimbare cu submarinul

Deși Tenerife nu este singurul loc din Europa unde putem descoperi ce se ascunde în adâncuri, este printre puținele în care putem explora viața din ocean. Pentru mine, plimbarea cu submarinul galben a fost o adevărată expediție. Acest sentiment că aș fi într-o aventură a fost întărit și de faptul că mă aflam pe o insulă și mă simțeam precum Robinson Crusoe. Plecările sunt de la Marina San Miguel și, dacă nu aveți mașină închiriată (cel mai bun mijloc de transport pe insulă), există autobuze puse la dispoziția turiștilor, care au diverse opriri, în majoritatea stațiunilor, și care vă vor conduce către locul de plecare. Mai multe puteți descoperi aici, plus un mic video care reunește întreaga experiență.

Plimbare cu submarinul în Tenerife

Plimbare cu submarinul în Tenerife

Plimbare cu submarinul în Tenerife

Plimbare cu submarinul în Tenerife

Plimbare cu submarinul în Tenerife

Plimbare cu submarinul în Tenerife

  1. Croazieră pe ocean

Nici aici nu este nimic nou și, totuși, de fiecare dată când mă aflu deasupra apei am senzația că este pentru prima dată. Delfinii și balenele ne-au însoțit o bună bucată de timp iar, în restul timpului, ne-am delectat cu produse tradiționale (printre care și delicioasa și nelipsita paella) și cu atmosfera pe care animatorii s-au străduit să o mențină cât mai energică. Însă întreg spectacolul a fost oferit de animalele marine, care păreau obișnuite cu turiștii și care mi-au lăsat impresia că încearcă să își arate din plin „abilitățile”. Cert este că și-au îndeplinit „misiunea”. 🙂 Aici puteți descoperi un video cu demonstrația delfinilor.

Croazieră pe Oceanul Atlantic

Croazieră pe Oceanul Atlantic

Croazieră pe Oceanul Atlantic

Croazieră pe Oceanul Atlantic

Croazieră pe Oceanul Atlantic

Croazieră pe Oceanul Atlantic

  1. Plimbare pe drumul către Masca

Masca, un mic sat cocoțat pe munte, pare că admiră, necontenit, cum valurile oceanului se sparg în stânci, chiar în fața lui. Câte și-au spus, probabil, de-a lungul anilor! Dar, până să ajungem acolo, va trebui să parcurgem un drum îngust, care se șerpuiește în funcție de fiecare munte pe care îl străbate și care pare că este puntea de legătură dintre două forme de relief atât de diferite și, totuși, la fel de fermecătoare. Pe de-o parte avem văile abrupte și oceanul care nu ne permite să uităm că el este alături de noi, oriunde ne-am îndrepta, iar, pe de altă parte, avem crestele care încearcă să câștige lupta pentru supremație. Dacă nu optați pentru închirierea mașinii, puteți oricând achiziționa o excursie până la Masca, unul dintre acele locuri care trebuie musai descoperite în Tenerife.

Drumul către Masca

Drumul către Masca

Drumul către Masca

Drumul către Masca

  1. Traversarea Parcului Național Teide

Dacă unul dintre motivele pentru care alegeți o vacanță în Tenerife este și acela al explorării frumuseților naturii, ei bine, atunci alegerea voastră se va dovedi a fi una foarte inspirată. Parcul Național Teide ne va ajuta să ne amintim de foarte multe dintre orele de geografie din timpul școlii și ne va trezi mirarea (și admirația față de operele naturii) pentru că, pe parcursul a câțiva kilometri, vom descoperi mai multe peisaje naturale decât am putea crede. Pe unele dintre ele le-am întâlnit pentru prima dată aici, cum ar fi, spre exemplu, lava întărită și, mai apoi, lava nisificată, iar, după ce am coborât (la propriu) din nori, am ajuns direct în mijlocul unei păduri dese, o oază de vegetație bine-venită după zonele uscate străbătute anterior.

Parcul Național Teide din Tenerife

Tenerife

Parcul Național Teide din Tenerife

Parcul Național Teide din Tenerife

Parcul Național Teide din Tenerife

Parcul Național Teide din Tenerife

  1. Explorarea plajelor cu nisip negru

Playa Jardin este un nume atât de simpatic și, în același timp, aflat în totală contradicție cu ceea ce urmează să descoperim pe această plajă. Este vorba despre nisip negru denumit, metaforic, „Grădina” (sunt frecvente pe insulă aceste plaje, datorită activității vulcanului Teide). Un nisip foarte fin, pentru care va trebui să uităm de orice fel de încălțăminte și pe care musai trebuie să îl simțim sub tălpile noastre. Doar suntem pe plajă, nu? 🙂

Playa Jardín din Tenerife

Playa Jardín din Tenerife

Nu am insistat foarte mult pe descrierea acestor activități, pentru că am povestit pe larg, despre fiecare în parte, în articole anterioare. Pentru mine, vacanța în Tenerife a fost una activă, în care m-am concentrat, pe parcursul tuturor zilelor petrecute aici, pe explorarea insulei. Iubitorii parcurilor acvatice sau ale celor cu animale pot petrece lejer o zi întreagă la Siam Park, Loro Parque, Aqualand, Monkey Park ori Jungle Park, locuri pe care eu le-am evitat, preferând să descopăr natura în starea și în formele ei autentice. Cert este că, oricare ar fi preferințele noastre, vom găsi activități potrivite care să ne transforme vacanța într-una foarte reușită.


Citește și: Tenerife – în căutarea soarelui pe insula eternei primăveri