Iubitorii de fructe de mare au ajuns în paradis, iar cei care nu preferă aceste sortimente, trebuie să se pregătească să se îndrăgostească! Preparatele din Portugalia vor face pe oricine să le iubească! Iar cei care sunt la dietă, vor uita cu siguranță de ea.

Țară cu deschidere la ocean, străbătută de numeroase râuri, temperaturi ridicate, toate ingredientele unei gastronomii în care primul loc este rezervat preparatelor din pește. Eu sunt iubitoare de fructe de mare, deci am ajuns unde trebuie! 🙂 Cel mai cunoscut pește este bacalhau, un fel de cod, absolut delicios. Ca să mă înțelegeți, peștele nu este printre favoritele mele, fructele de mare, da. Și, totuși, am mâncat în fiecare zi bacalhau, sub diverse forme, și am fost încântată de toate! Pe pat de legume, cu orez (un fel de paella), sau simplu, pe un platou mixt cu pești.

Bacalhau, Portugalia

Bacalhau, Portugalia

Ce am remarcat, încă din prima zi, a fost că portughezii mănâncă mult. Sau cel puțin asta pot deduce din porțiile mari. Și că au obiceiul să alăture orez și cartofi la orice fel de mâncare. Probabil sunt obișnuiți să combine la o singură masă proteine, carbohidrați, amidon și vitamine (adică toate categoriile de alimente), pentru că nu lipseau nici legumele de la niciun fel de mâncare.

Meniurile nu sunt prea stufoase, veți găsi câteva sortimente la pește, câteva la alte categorii de carne, garnitură și desert. Plus startere, majoritatea din pește, evident. Absolut la toate localurile la care am fost, s-a oferit în primă fază un aperitiv, de cele mai multe ori format din brânzeturi, dar au specificat de la început că se plătește, așa că rămâne la alegerea fiecăruia dacă dorește să consume sau nu.

Pește și fructe de mare, Portugalia

Pește și fructe de mare, Portugalia

Startere

Cel mai des întâlnit este pepenele galben cu prosciutto, dar puteți opta, de exemplu, pentru un fel de chifteluțe din pește. Nu recomand neapărat, pentru că, și în cazul lor, porțiile sunt mari și vă va fi greu să savurați apoi felul principal. Și, nu-i așa, e păcat să lași în farfurie jumătate din caracatiță pentru că înainte mâncaseși prosciuto, nu?

Starter, Portugalia

Starter, Portugalia

Feluri principale

După cum am zis, peștele este mai bun ca oriunde și este și opțiunea majorității turiștilor, cel puțin asta am remarcat eu. E firesc să fie așa, datorită poziției geografice. Cod (bacalhau), somon, ton, calamar, caracatiță, creveți, pe toate le-am încercat și, în afară de Cherhanaua din Vama Veche (pentru care am o slăbiciune și despre care o să vă povestesc cu altă ocazie, deși cred că mulți o cunoașteți), nicăieri nu am găsit la fel de bune.

Fructe de mare, Portugalia

Fructe de mare, Portugalia

Nu vă gândiți că iubitorii de alte preparate nu vor găsi ceva pe placul lor, din contră! Pui, vită, porc, salate, toate în porții imense. Cred că ori trebuie să vă fi plimbat toată ziua înainte și să fi consumat toată energia, ori să fiți obișnuiți să mâncați mult, pentru a putea face față singuri unei porții întregi.

Desert

Dacă o să vă duceți cu temele făcute, o să știți că celebrele Pasteis de Nata sunt reprezentative pentru Portugalia. Drept urmare, le veți întâlni oriunde. Acestea sunt, de fapt, un foitaj umplut cu o cremă din gălbenuș și cred că și vanilie. Combinația dintre exteriorul crocant și interiorul moale este minunată! Cele originale, Pasteis de Belem, păstrează rețeta inițială, încă din 1837, inventată de călugării de la Mănăstirea Jeronimo pentru a nu arunca gălbenușul care le rămânea, ei folosind albușul pentru apretarea hainelor. Pasteleria este foarte aproape de Mănăstirea Jeronimo, în cartierul Belem, și, deși încercasem pasteis și la alte terase sau vânzători ambulanți (nu am avut răbdare până să le încerc pe cele originale), pot spune că toate au fost bune, însă cele autentice au un gust aparte. Le puteți servi cu zahăr pudră sau cu scorțișoară presărate pe dreasupra, eu prefer scorțișoara.

Pasteis de Belem, Portugalia

Pasteis de Belem, Portugalia

Băuturi

Vinul este cea mai bună alegere. Nu am fost tentată să încerc altceva (în afară de apă și suc, bineînțeles) și cred că este și singurul care merge perfect cu fructele de mare. Puteți alege sangria cu vin alb, care se potrivește perfect cu soarele și atmosfera din Portugalia. Mi-a plăcut vinul de Porto, dar mi s-a părut destul de tare. Am degustat roșu și roze la o cramă din Porto, iar rozeul rămâne preferatul meu. Găsiți și în Lisabona, la orice local, vin de Porto. Un alt fel de vin specific este vinho verde, un vin alb, care înseamnă, de fapt, vin tânăr. Acesta merge perfect cu fructe de mare.

Dacă vă duceți în Bairro Alto, cartierul plin de viață al Lisabonei, veți gusta din plin petrecerile stradale ale capitalei Portugaliei. Am observat că toată lumea trecea pe stradă (străduțe, de fapt, unde petrecăreții se reuneau în afara localurilor) cu pahare de plastic, de bere, sangria, sau cocktailuri (mojito este preferatul tuturor), mai aleas că erau și foarte ieftine (1 euro paharul de sangria, 2 cocktailuri la 5 euro).

Mâncăruri stradale

Deserturile stradale, minunate! Am descoperit iaurtul înghețat de la Weeel și m-am îndrăgostit. Am întâlnit în întraga Lisabonă (și nu numai) rulotele de culoare verde mint, pesemne că este un brand cunoscut în Portugalia. Pentru aproximativ 4 euro, primiți un deliciu format din iaurt înghețat, un strat de crunchy, trei fructe (la alegere), un alt strat de iaurt, din nou crunchy și topping peste. Știu, sună foarte bine și este și foarte bun! Aveau și alte sortimente, eu pe acesta l-am preferat, cu fructe, Weeel Done, mai exact.

Alt desert de care m-am îndrăgostit a fost înghețata de la Amorino, care se apropie foarte mult de cea din Italia (cea mai bună înghețată ever) și, indiferent de varianta aleasă (cornet, pahar, fiecare în diverse dimensiuni), vă puteți alege câte cupe doriți. Și va fi foarte greu, vă asigur. În plus, au și un fel de fresh, la care se pune, bineînțeles, înghețată, plus clătite, gofre sau frappeuri. Înghețata și clătitele sunt deserturile mele preferate, așă că vă puteți da seama cât de încântată am fost să descopăr aceste minunății. Atât de tare, încât o voi căuta în fiecare destinație (deja știu că pentru următoarea, Barcelona, am la dispoziție 4 puncte Amorino, lucky me!).

În Lisabona, am mâncat în toate locurile și în toate cartierele, de la celebra Rua Augusta, cu vedere la Arcul de Triumf, până la intrare în Castelul Sao Jorge, unde pe fundal erau niște haine puse la uscat 🙂 (dar foarte bună mâncarea, în schimb). Am fost la concert de fado și am împărțit masa cu mulți alți turiști (am văzut că este ceva obișnuit, fiind foarte aglomerat peste tot), iar atmosfera mi s-a părut foarte caldă și primitoare. Am observat că foarte mulți turiști așteptau să se elibereze mese (sau locuri), timp în care beau ceva sau socializau cu alți turiști. Nu vă faceți griji, cu siguranță veți găsi ceva pe placul vostru. Eu am descoperit mâncare foarte bună absolut peste tot, chiar nu cred că am vreo obiecție în ceea ce privește acest domeniu.

Fructe de mare, Portugalia

Fructe de mare, Portugalia

În rest, la magazinele obișnuite, prețurile pentru apă/suc variau între 0,5 și 2 euro, în funcție de zonă. Pentru o porție de fructe de mare sau pește, veți da în jur de 10 euro sau puțin peste, depinde și aici de zona pe care o alegeți. O sticlă de vin, în jur de 12-14 euro, iar sangria la 1 litru tot cam așa. Pentru un platou cu mai multe sortimente de pește și fructe de mare, pentru 2 persoane, am dat 29 de euro, dar nu am reușit să îl teminăm nici măcar în 3.

În Portugalia am descoperit mâncare bună, localuri din belșug, personal amabil, atmosferă relaxată și relaxantă. Toate ingredientele pentru un prânz sau o cină reușită, după o zi întreagă în care ați fost pe urmele Marilor Navigatori. Enjoy! 🙂