Dacă ați văzut prima parte a filmului Trainspotting, ecranizarea romanului cu același nume, știți despre ce vorbesc. „Alege viața” era, cumva, un laitmotiv al acestui film, era un îndemn pe care îl regăseam pe tot parcursul peliculei. Zilele trecute am avut ocazia să vizionez avanpremiera T2 Trainspotting, a doua parte a filmului, distribuit în România de InterComFilm. Eram curioasă și, totodată, nerăbdătoare. Pe primul l-am văzut acum mai bine de 10 ani, deși el a fost filmat cu mult înainte să îl descopăr eu, iar acum m-am întâlnit din nou cu Spud, Renton, Begbie și Sick Boy, protagoniștii acestui film.
Acțiunea din prima parte a filmului se concentrează în jurul acestui grup de 4 prieteni de-o viață, care, spre final, devin dușmani, prin prisma trădării. Dar, mai mult decât atât, se bazează pe alegerile pe care fiecare le face. Viața celor patru pare că se învârte în jurul heroinei, substanță care lasă senzația că le oferă multe, dar care, în același timp, își ia și mai multe înapoi, drept tribut. În cea de-a doua parte, după 20 de ani, cei patru ajung din nou în același loc. Se privesc cu teamă, cu neîncredere, cu resentimente. Au rămas amintirile trădării, sau poate chiar obiceiurile din trecut, unele încă prezente și altele care se pot trezi la cel mai mic semn. Am putea spune în primă fază că este un film despre dependență sau despre prietenie ce rezistă sau nu de-a lungul anilor. Ei bine, dacă privim mai departe, descoperim povestea fiecărui personaj, descoperim emoțiile care se transmit mai departe de cuvinte și de acțiuni. Descoperim dorințe, ascunse sau nu, ambiția de autodepășire, care se împletește cu acțiunile de autodistrugere. În final, rămâne dorința firească a fiecăruia de a face pace cu sine.
Am simțit filmul ca o paralelă între trecut și prezent și, inevitabil, m-am întrebat cum va arăta viitorul. Cred că personajele și-au acceptat condiția și ceea ce sunt, de fapt, și-au acceptat greșelile trecutului și, astfel, s-au putut elibera de regrete și de resentimente. Au încercat chiar să se răzbune și, astfel, au închis cercul, pentru a putea merge mai departe. Mesajele ambelor filme mi s-au părut mult mai puternice decât acela de a avea grijă ce alegeri facem și cum ne putem distruge viața. În definitiv, ceea ce din exterior poate părea o alegere greșită, pentru noi nu trebuie neapărat să fie așa. Depinde cine privește, în ce moment și la ce se raportează. Personajele par, în al doilea film, că vor să depășească toate barierele pe care ele sau societatea le-au impus. Au trecut, totuși, 20 de ani, iar băieții de atunci au devenit bărbații de astăzi. Chiar și aceasta este o primă barieră depășită, aceea a maturității, în timp. Aceea a renunțării la exuberanța și inconștiența tinereții, în favoarea echilibrului ce vine odată cu maturitatea. Dar, chiar și așa, nevoia de amintire sau retrăire a momentelor și a senzațiilor tinereții revine. Eu am privit-o ca pe o revenire ce este necesară pentru a putea lăsa definitiv în urmă trecutul, pentru a putea privi către viitor, pentru a putea alege, în sfârșit, viața.
De astăzi puteți viziona în cinema T2 Trainspotting, partea a doua a celebrului film. Veți descoperi aceeași distribuție, îi veți vedea pe Spud, Renton, Begbie și Sick Boy cei de acum 20 de ani și cei de astăzi. Și veți simți cum, în final, fiecare lucru ajunge acolo unde îi este locul și fiecare personaj devine ceea ce este, de fapt. Vizionare plăcută!
