Putere, încredere, înțelepciune sub forma unui colier

În fiecare zi joc rolul unui artist care desenează prin cuvinte lumea pe care o descoperă, dar și cea pe care și-o imaginează. Când vine momentul să trăiesc ceea ce îmi imaginez, aleg să o fac, de fiecare dată, în cel mai frumos mod posibil. Aleg să mă bucur de ea și să dau naștere momentelor unice. Aleg să fiu, în fiecare zi, mai aproape de această lume perfectă, din care și eu fac parte. Și reușesc, atunci când aleg bijuteriile potrivite.

Marilyn Monroe spunea că prietenele cele mai bune ale femeilor sunt bijuteriile. Eu aș spune că ne sunt prietene atâta timp cât le oferim și noi prietenia noastră. Atâta timp cât există un echilibru între bijuteria purtată și personalitatea noastră. Numai așa vom putea avea sentimentul că ne „înțelege” cu adevărat și că își îndeplinește principalul rol, acela de a ne ajuta să strălucim.

Iubesc colierele și nu doar datorită frumuseții sau a rafinamentului lor, ci datorită faptului că mă ajută să devin o nouă persoană, atunci când își găsesc, delicat, un loc la gâtul meu. Aleg, astăzi, colierul cu perle Majorica Water Lily, pe care l-am descoperit în magazinele Splend’or, din mai multe motive. Pentru că perlele, pe lângă puritate, frumusețe și feminitate, sunt și un simbol al înțelepciunii. Ele spun unele dintre cele mai frumoase povești, acelea ale transformării. Ale devenirii, în urma obstacolelor, mai bun, mai frumos, mai puternic, totul în spatele unei înfățișări aparent firave. Bijuteriile Splend’or spun și mai multe povești. Spun poveștile fiecărei reușite, fiecărei clipe în care te însoțesc. Însă, bijuteriile cu perle nu doar că spun povești, ci te ajută să dai tu naștere propriilor momente. Să strălucești, prin delicatețe.

Logo-Splendor-pasiune-pentru-bijuterii-RGB-768x278

Astfel, asociez cele trei perle ale colierului Majorica Water Lily cu putere, încredere, înțelepciune. Îl aleg pentru că este un colier cu personalitate și cu atitudine. Pentru că aș putea simți că nu eu îl port, ci că el mă poartă pe mine. Pentru că aș putea simți că nu doar eu l-am ales, ci și că el m-a ales pe mine. Chiar dacă se spune că noi trebuie să purtăm bijuteriile, și nu invers, sunt doar parțial de acord cu acest lucru. Dacă îi dau voie să „mă poarte”, înseamnă că am luat o decizie, de care sunt mândră. Îi dau voie să „mă poarte” pentru toată încrederea pe care mi-o transmite. Pentru că îmi dă posibilitatea de a fi altă persoană, de fiecare dată, numai prin alegeri. Alegerea de a-l asorta unei rochii de seară, spre exemplu, foarte simplă, dar care devine rafinată tocmai prin simplitate și prin accesoriul potrivit, colierul meu. Are rolul de a da viață fiecărei ținute. Brusc, rochia pe care o port nu mai este doar o rochie, este o parte din mine și din personalitatea mea.

300_bij_20233

Știu că sunt unică și că fiecare dintre noi este. Și mai știu, de exemplu, că doar eu aș putea purta acest colier în felul în care o fac. Aceasta este frumusețea, faptul că și noi transmitem câte ceva din personalitatea noastră bijuteriilor și, în acest fel, ele devin unice. Purtat de mine, sau purtat de altcineva, poate deveni o bijuterie complet diferită. Acum aleg să îmi port cu încredere unicitatea. Încrederea unor priviri admirative, încrederea unei seri reușite, sau, pur și simplu, încrederea în persoana care sunt. Aleg să îmi port visurile și promisiunile că le voi îndeplini. Aleg să fiu persoana care îmi doresc să fiu, așa că mă îmbrac precum ea.

Aleg încredere, siguranță, feminitate, înțelepciune, frumusețe. Aleg să mă bucur de viață și ea să se bucure de mine. Aleg bijuterii rafinate, precum brățări sau cercei din prestigiosul brand de origine spaniolă Majorica. Aleg să îmi schimb înfățișarea de fiecare dată când port o nouă pereche de cercei. Aleg să transmit un nou mesaj de fiecare dată când strâng mâna cuiva, iar, la încheietura mea, apare discret o brățară elegantă. Pot fi atât încrezătoare, cât și rafinată.

Nihal-49173

Unul dintre filmele mele preferate este „Breakfast at Tiffany’s”. Mă fascinează modul în care Audrey Hepburn reușea să evadeze de fiecare dată când își dorea să fie mai aproape de ea. Mă bucur că am descoperit și eu un loc în care să pot evada, din când în când. În care nu contează nimic altceva în afară de clipa în sine. Așa sunt pentru mine momentele petrecute într-unul din cele peste 45 de magazine Splend’or, prezente în majoritatea mall-urilor din țară. Linișe, discreție, rafinament, evadare. Ca și cum am opri timpul doar pentru noi. Ca și cum am pune stop cadru, iar aici timpul să capete o nouă dimensiune. Aceea a eleganței. Și a siguranței că vom găsit bijuterii întocmai ca noi și ca personalitatea noastră, pe care să le purtăm cu mândrie în orice clipă.

imag1

Dar, mai frumos decât să evadez, mai frumos decât să aleg bijuterii potrivite, este să le ofer. Să simt că pot transmite aceeași bucurie pentru viață și persoanelor dragi mie, deoarece oamenii din viața mea sunt cei care mi-au dat încredere, în fiecare moment. De la ei învăț să devin ceea ce îmi doresc să fiu. Învăț să nu mă opresc pe drum, indiferent cum ar fi acesta. Din acest motiv, aș oferi colierul Majorica Water Lily atât mamei, cât și surorii mele. Îl privesc și îl port și descopăr înțelepciunea mamei, în spatele unei înfățișări blânde. Descopăr forța și încrederea surorii, în spatele unei vârste fragede. Descopăr tot ceea ce admir, așa că îmi doresc să le transmit acest lucru. Că au fost și sunt exemple pentru mine.

Care sunt femeile importante din viața voastră? Cui i-ați spune în acest moment „Mulțumesc!” și cum ați alege să faceți acest lucru? Poate printr-un set de bijuterii? Emoțiile nu sunt date de ele, decât dacă acestea capătă, la rândul lor, emoțiile noastre. Și dacă le atribuim semnificații. Le putem asocia cu un moment, cu un eveniment, cu o persoană, sau chiar cu noi, dintr-o anumită perioadă. Le putem privi precum cheia care deschide, în același timp, două uși – cea către noi, către încredere și cea către amintirile noastre. Așa că, haideți să transformăm clipele în momente și să alegem acele bijuterii care vor putea spune poveștile noastre. Care să ne prezinte și să ne reprezinte poate chiar mai bine decât am face-o noi. Eu aleg colierul Majorica Water Lily, aleg să fiu înțeleaptă precum mama mea, puternică precum sora mea și mai încrezătoare decât am fost ieri.


Articol redactat pentru competiția Spring SuperBlog 2017

Fotografii preluate de pe www.bbcollection.ro și www.facebook.com/MagazineleSplendor/


16 thoughts on “Putere, încredere, înțelepciune sub forma unui colier

  1. Niste bijuterii foarte frumoase, pe care le-as face cadou oricand, cu drag ^^

    1. Da, sunt, într-adevăr, foarte delicate, perfecte pentru a le oferi cuiva drag. 🙂

    1. Un cadou și pentru cel care oferă, și pentru cel care primește. 🙂

  2. Adevarat!Bijuteriile ne reprezinta.De aceea trebuie alese cu grija,iar Splend”or sigur satisface toate gusturile.

  3. Frumosul descris in cuvinte la fel de frumoase, felicitari Oana!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *