Tropea, micul orășel situat pe „Coasta Zeilor”, mai exact în Calabria, Italia, este, din punctul meu de vedere, un colț sălbatic de lume, care își conservă toate tradițiile, tot farmecul și toată autenticitatea tocmai prin prisma faptului că nu este atât de explorat precum multe alte zone ale țării. Este un colț pierdut în timp și în spațiu, unde timpul pare că se scurge mult mai lent, iar viața pare că are mult mai multă savoare. Doar suntem în Calabria, renumită pentru gusturile picante, pentru ceapa roșie, pentru bucuria pentru viață (regăsită în toată Italia, nu doar aici). Mai exact, italienii mi se par maeștri în a trăi viața din plin.

O să vă prezint astăzi acest colț de lume în imagini, un loc în care eu am simțit o liniște și o relaxare depline, diferite de tot ceea ce însemna pentru mine o excursie. Un loc în care chiar poți petrece ore întregi admirând marea și cerul, mai ales dacă alegi o perioadă din extrasezon, când totul este foarte liniștit și mult prea puțin aglomerat.

Tropea

Totul a început cu un zbor București-Lamezia Terme, iar, mai apoi, a continuat cu o plimbare cu mașina, deoarece Tropea este situată la aproximativ 60 km de aeroport.

Tropea

După o plimbare pe coastă, am ajuns la hotel, unde am fost întâmpinată de o priveliște superbă. Întreg orașul este situat pe stânci, motiv pentru care nici hotelul la care eu am fost cazată nu a ieșit din tiparul clădirilor, respectiv camere amplasate în trepte, cu terase.

Tropea

Aceasta era imaginea pe care marea mi-o oferea în fiecare zi, la micul dejun.

Tropea

Deoarece aceasta este priveliștea care se poate observa de la restaurantul hotelului.

Tropea

Iar aceasta era marea văzută de la terasa camerei mele.

Tropea

Pornim în explorarea orașului

Tropea

Și descoperim, după cum v-am spus, clădiri amplasate deasupra stâncilor.

Tropea

Dar și străduțe înguste

Tropea

Cu multe terase

Tropea

Clădiri luminoase

Tropea

Care au un aer rustic

Tropea

De fapt, întreg orașul are un aer rustic, dar care mie mi-a plăcut foarte tare.

Tropea

Nelipsitele gelaterii, deoarece italienii sunt recunoscuți pentru înghețata delicioasă

Tropea

Tropea, deși un orășel mic, are un șarm al lui, are un aer vintage

Tropea

Celebra ceapă roșie de Tropea, recunoscută în întreaga regiune și nu numai

Tropea

Și, bineînțeles, nelipsitele scutere, care își fac loc printre trecători

Tropea

Și ajungem pe un platou de unde Marea Tireniană se poate vedea în toată splendoarea ei

Tropea

Așa că ne hotărâm să o vedem și îndeaproape

Tropea

Dar, între timp, admirăm de la distanță mănăstirea Santa Maria dell’Isola

Tropea

Și, imediat cum am clipi, ajungem pe o plajă pustie, care adăpostește, ici-colo, câte o stâncă

Tropea

Și lăsăm albastrul pur al apei să ne încânte toate simțurile

Tropea

Dar nu doar atât, ci pornim în explorarea acestor mici peșteri

Tropea

Unde apa și nisipul sunt singurele care au voie să se adăpostească tot timpul

Tropea

Este vremea să ne alegem un local, pentru că la tot pasul se simt miresme de pizza și de pește

Tropea

Așa că deciziile vor fi dificil de luat. Pizza?

Tropea

Sau fructe de mare?

Tropea

Bere italiană?

Tropea

Ori celebrul Prosecco?

Tropea

Sau poate că vrem să ne îndulcim cu o cafea cu fistic

Tropea

Iar, pentru a încheia în aceleași tonuri relaxante ziua, nimic nu este mai bun decât o ședință de SPA.

Tropea

Poate doar să revenim în oraș

Tropea

În căutarea celui mai frumos apus

Tropea

Să admirăm din nou mănăstirea Santa Maria dell’Isola, de data aceasta la finalul zilei

Tropea

Și să revenim pe plaja noastră pustie, pentru că este locul preferat din acest oraș

Tropea

Să admirăm culorile mării

Tropea

Și modul cum aceasta ascunde soarele

Tropea

Pentru că, nu-i așa, ne-am dorit să găsim cel mai frumos apus din Tropea. 🙂


Citește și: