Ascuns printre Alpi, amplasat la granițele a trei țări, unindu-le, parcă, atât geografic, cât și cultural, se află lacul Constanța, cel mai mare lac al acestor munți și unul dintre cele mai spectaculoase și îndrăgite, totodată. În excursia din Vorarlberg, Austria, am avut parte de multe activități ce au inclus și explorarea acestui lac și consider că nu putem avea o vacanță completă în această regiune dacă nu ne rezervăm timp pentru a ne bucura de lacul Constanța în toate formele posibile. Primele două nopți ale excursiei noastre le-am petrecut în Bregenz, un oraș aflat pe malul lacului, așa că nu am ratat nicio ocazie de a ne plimba prin jurul lui sau de a ne bucura de tot felul de activități ce l-au avut în prim-plan.

O să vă prezint astăzi principalele modalități prin care puteți crea câteva momente legate de lacul Constanța, momente care vor da, cu siguranță, un plus de farmec excursiei voastre. Unele dintre ele au fost în premieră pentru mine, chiar dacă activități similare am avut de multe ori în excursiile mele și o să vă explic imediat și de ce.

  1. Baie în lac

Ce activitate poate fi mai plăcută într-o zi însorită de duminică, dacă nu o baie în lac? Cu mic, cu mare, cu umbrelă, cu saltea, toată populația orașului Bregenz părea că se află la plajă, ori la scăldat, în ziua în care noi am poposit în orașul lor. Aceasta a fost prima întâlnire, aceea cu o atmosferă degajată, cu un lac foarte animat și cu diverse activități desfășurate în jurul lui. Sau chiar pe el, de ce nu? Pentru că era plin de ambarcațiuni, probabil că multe dintre ele aparțineau localnicilor, care nu au ratat ocazia de a se bucura din plin de ziua liberă.

Iar, în jurul lui, oamenii transformau orice activitate într-una care atrăgea toate privirile. Astfel, bicicletele ocupau aleile, la orice pas diverși animatori își demonstrau talentele, o tablă de șah supradimensionată era atracția pasionaților (și nu numai).

Bregenz, Vorarlberg, Austria

Malul lacului Constanța este foarte animat

Lacul Constanța

Malul lacului Constanța este foarte animat

  1. Croazieră

Iubesc croazierele, oriunde m-aș afla, îmi place la nebunie senzația de libertate pe care mi-o oferă faptul că sunt deasupra unui întins de apă, că sunt departe de orice, că tot ce pot face, în acele momente, este să mă bucur de liniște și de peisaje. Din acest motiv, m-am bucurat foarte tare atunci când am aflat că este inclusă în program și o croazieră pe lacul Constanța, pentru că nu puteam rata ocazia de a vedea îndeaproape malurile țărilor pe care acesta le unește. Astfel, într-o după-amiază însorită, ne-am îndreptat către port, aflat foarte aproape de hotelul Garni Bodensee, cel care a fost gazda noastră pentru două nopți.

Croaziera a durat aproximativ o oră, timp în care am admirat malul austriac și pe cel german al lacului și ne-am relaxat din plin savurând produse de la barul ambarcațiunii. Fiind o după-amiază de luni, nu era foarte aglomerat, așa că am avut senzația că întreg vaporașul este doar pentru noi.

Lacul Constanța

Croazieră pe Lacul Constanța

Lacul Constanța

Croazieră pe Lacul Constanța

Lacul Constanța

Croazieră pe Lacul Constanța

Lacul Constanța

Croazieră pe Lacul Constanța

Lacul Constanța

Croazieră pe Lacul Constanța

  1. Plimbare cu telegondola

Una dintre cele mai frumoase activități de care am avut parte în excursia în Vorarlberg a fost o plimbare cu telecabina, de unde am putut admira lacul Constanța de la înălțime și malurile celor trei țări care îl înconjoară, respectiv Austria, Germania și Elveția. Este unul dintre lucrurile de neratat într-o excursie în Vorarlberg, dacă nu chiar primul pe care ar trebui să îl notați pe lista voastră de obiective. Priveliștea de sus este incredibilă, aerul foarte curat, verdele naturii fascinant și probabil ca și iarna peisajul este superb, când totul este acoperit de zăpadă. De fapt, întreaga zonă Vorarlberg este căutată pentru drumeții tot timpul anului, pentru plimbări cu bicicleta și pentru sporturi de iarnă în anotimpul rece.

Am pornit cu telegondola de undeva din apropierea hotelului Garni Bodensee și, după câteva minute, de la baza lacului, ne aflam cu mult deasupra lui, la Pfändercuprinzându-l cu privirea aproape în totalitate. Deși vremea a fost ușor capricioasă în acea zi, nimic nu a putut înlătura senzațiile pe care le-am trăit în acel moment, pentru că ne simțeam, practic, deasupra lumii. Sau a trei țări, mai exact. 🙂

În vârf există și un restaurant, unde noi ne-am bucurat de o cafea, alături de una dintre cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut vreodată. Dar nu doar partea de unde se vede lacul oferă imagini de poveste, deși aceasta este punctul principal de atracție. Dacă privim către cealaltă parte a muntelui, ne întâmpină peisaje specifice Alpilor, cu alei pe care se observă mici case din lemn ici-colo.

Bonus: La întoarcere am coborât pe jos, în prima noastră drumeție din Austria, pe un traseu de aproximativ o oră de mers. Am parcurs, astfel, câțiva kilometri pe un drum ce avea să fie un mic antrenament pentru drumețiile în care urma să pornim în zilele următoare.

Plimbare cu telegondola

Plimbare cu telegondola

Plimbare cu telegondola

Lacul Constanța privit de sus

Plimbare cu telegondola

În stânga putem vedea Elveția, în dreapta este Germania, iar eu mă aflu în Austria

Plimbare cu telegondola

Priveliștea de pe cealaltă parte a muntelui

Plimbare cu telegondola

Priveliștea de pe cealaltă parte a muntelui

Plimbare cu telegondola

Drumeție către Bregenz

Plimbare cu telegondola

Drumeție către Bregenz

Plimbare cu telegondola

Drumeție către Bregenz

Plimbare cu telegondola

Drumeție către Bregenz

  1. Plimbare în jurul lacului

Atunci când ești în vacanță, timpul pare că se scurge altfel, iar plimbările lungi iau locul zilelor agitate. Așa că putem doar să ne plimbăm pe aleile din jurul lacului Constanța, să admirăm apusul, așa cum am făcut-o și noi, să ne așezăm pe o bancă și să simțim în aer cum relaxarea este cea care intervine, fără drept de apel, asupra tuturor stărilor noastre. Sau avem opțiunea de a alege un local de pe malul lacului și să ne bucurăm de produse tradiționale austriece.

Noi am testat preparate din două restaurante amplasate exact pe malul lacului, respectiv Buehnedrei, unde am savurat un pește care mi s-a părut absolut delicios și Gasthaus Kornmesser, unde am încercat pentru prima dată celebrul Kässpätzle, un preparat tradițional austriac. O cină pe malul lacului, când soarele oferă un adevărat spectacol de lumină și culoare, la apus, este cel mai frumos mod de a încheia ziua în Bregenz.

Și, pentru a continua seara, majoritatea localnicilor (și nu numai) se retrag la BeachBar, un local ce ne creează senzația că suntem la plajă, atât prin decor, cât și prin atmosferă. Astfel, nisipul străbătut de alei, șezlongurile asemenea celor de pe plajă, cocktailurile îmbietoare, ori muzica animată creează o atmosferă de petrecere. Nu-i de mirare faptul că foarte greu se găsește o masă liberă și că în fiecare seară chiar și localnicii au senzația că sunt în concediu, dar în orașul lor.

Bregenz, Vorarlberg, Austria

Plimbare pe malul lacului Constanța

Bregenz, Vorarlberg, Austria

Plimbare pe malul lacului Constanța

Bregenz, Vorarlberg, Austria

Plimbare pe malul lacului Constanța

Apus pe lacul Constanța, Bregenz, Vorarlberg, Austria

Plimbare pe malul lacului Constanța

Prânz la Buehnedrei

Cină pe lacul Constanța

Cină la Gasthaus Kornmesser

Cină pe lacul Constanța

Cină la Gasthaus Kornmesser

Cină pe lacul Constanța

Cină la Gasthaus Kornmesser

  1. Spectacol de operă

Pe malul lacului Constanța, sau chiar pe lac, mai bine spus, se află amplasată o scenă pentru al cărei decor lucrează unii dintre cei mai talentați artiști. Este vorba despre scena care găzduiește spectacole de operă, în lunile iulie și august. Cred că este o încântare să participi la un astfel de spectacol, într-un astfel de decor. O dată la doi ani, scena își schimbă cu totul înfățișarea, iar anul acesta este primul în care va arăta așa cum puteți observa mai jos. Biletele sunt foarte căutate, deja cele pentru luna iulie erau epuizate la început de iunie, când am vizitat noi Bregenz, iar pentru luna august mai erau puține disponibile. Însă, pentru anul viitor, este o activitate ce merită luată în considerare, deoarece sunt convinsă că spectacolul, alături de întreg decorul, ne creează niște percepții care, odată trăite, cu greu vor putea fi uitate.

Scena de pe lacul Constanța

Scena de pe lacul Constanța

Acestea sunt principalele activități pe care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să le ratăm dacă vizităm regiunea Vorarlberg a Austriei. Și, mai exact, lacul Constanța. Este una dintre cele mai liniștite și sigure zone, cu oameni extrem de calmi, unde am vizitat locuri frumoase, am întâlnit oameni pasionați, cărora le-am descoperit poveștile, ne-am relaxat și am creat unele dintre cele mai frumoase momente. Emoționante, amuzante, cu peripeții. A fost o excursie completă și complexă, despre care o să vă mai povestesc și în articolele următoare.


Citește și: