Select Page

Lună: iunie 2016

Cum îmi pregătesc o vacanță

Ca orice altceva în viață, și atunci când îmi pregătesc o vacanță, totul pornește de la o idee. De obicei, când îmi intră ceva în cap, nu-mi mai iese până când nu se îndeplinește. Este suficient să îmi povestească cineva despre o excursie sau să citesc undeva despre o anume zonă, să mă gândesc puțin mai mult la destinația respectivă, și gata! Deja ideea este sedimentată în mintea mea și primul pas este făcut! Am câteva destinații unde mi-am dorit dintotdeauna să ajung și care nu au nevoie de nicio prezentare, de nici cea mai mica intenție de a...

Citește mai departe

Este o lume mare! Dar este aceeași lume pentru toți!

De câte ori nu ați auzit cuvintele: „Lumea este mare”? De câte ori nu v-ați confruntat cu realitatea acestui adevăr, dar, într-o formă sau alta, ați descoperit că nu este pe atât de mare pe cât mintea, imaginația, sau experiența ne permit sa realizăm? Este aceeași lume pentru mine, pentru tine, pentru noi toți, văzută prin ochii fiecăruia, percepută prin intermediul sensibilității, afectivității, emoțiilor noastre. Lumea este a noastră, a tuturor, este lucrul pe care îl avem în comun, este locul în care ne proiectăm visurile, locul în care evadăm din realitate și locul în care ne întoarcem de...

Citește mai departe

Visător în Helsinki

Dacă aș fi din nou în liceu, cu siguranță m-aș gândi la varianta de a-mi continua studiile în Helsinki, capitala Finlandei. Este genul de oraș în care predomină relaxarea, din partea oamenilor, din partea timpului, genul de oraș în care descoperim la orice pas civilizație și cultură sub o formă captivantă, motivantă și molipsitoare. Categoric se simt influențele nordice asupra acestui frumos oraș port, ce este o destinație care îmbină religie, cultură, sport, divertisment, într-un tot ce creează una dintre cele mai civilizate capitale europene. Vizita la Helsinki a fost scurtă, doar o zi, așa că am încercat să...

Citește mai departe

Visător la San Pietro

Roma a fost anul acesta și continuă să fie una dintre cele mai căutate destinații de călătorie pentru români și nu numai. Fiind pasionată de istorie și cum Roma este un muzeu în aer liber, oferindu-ți la fiecare colț câte o dovadă de măreție și splendoare, în măsura în care timpul, oamenii și natura au reușit să le mențină, am fost foarte încântată de mini-excursia în care urma să plec. Se întâmpla la început de februarie, pe o vreme absolut superbă, o primăvară timpurie care mi-a permis să străbat orașul în lung și în lat în fiecare zi. Îmi...

Citește mai departe

Abonare la Noutăți

Pentru cele mai noi experiențe, abonați-vă la noutățile mele.


Facebook

Despre Mine

  • Oana Grozavu



    Numele meu este Oana, iar când nu scriu despre destinațiile trecute, visez la cele viitoare. Port în ochi strălucirea fiecărui oraș vizitat și încerc să transmit atmosfera pe care o simt în fiecare călătorie. Pentru că despre asta este vorba, despre ceea ce fiecare loc ne transmite, despre emoția pe care ne-o creează și despre bucuria cu care povestim apoi.

Destinații

Austria
Bosnia-Herțegovina
CehiaCipru
Croatia
Estonia
Franța
Finlanda
Grecia
Italia
Letonia
Lituania
Malta
Muntenegru
Polonia
Portugalia
RomaniaRepublica Moldova
Serbia
Slovacia
Slovenia
Spania
Ungaria
Vatican